Primele elemente au ajuns, iar în iulie începe amplasarea orgii de peste 13 tone, la Filarmonica de Stat Arad
Comunicat. Au sosit primele elemente ale orgii care va fi amplasată în sala de concerte a Filarmonicii de Stat. Se estimează că la finele lunii iulie a acestui an va începe etapa de construcţie – montaj, iar apoi urmează: acordarea, probele tehnice şi armonizarea acustică a instrumentului muzical cu sala.
“Cred că în următorii 100 de ani, nu va mai exista o investiţie de o asemenea dimensiune. În România, orgă mai deţine doar Ateneul Român şi Filarmonica de Stat din Târgu Mureş. Acum cu mândrie putem afirma că şi noi vom avea acest instrument deosebit. La Arad au ajuns doar o parte din cele peste 15.000 de componente ale orgii. Încă de acum trei ani am luat în calcul construirea unei platforme foarte rezistente adaptate structurii, dimensiunii şi greutăţii acestui instrument care cântăreşte peste 13 tone. Suntem martorii unui eveniment deosebit.” , a declarat managerul Filarmonicii de Stat Arad, Doru Orban.
Conducerea Filarmonicii de Stat spune că programul viitoarei stagiuni va cuprinde şi concerte de orgă.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)