Au început pregătirile pentru amplasarea grupului statuar dedicat Centenarului Marii Uniri





Consilierii locali arădeni au votat astăzi amplasarea grupului statuar dedicat Centenarului Marii Uniri, realizat de elevii Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi” și finanțat din bugetul public, iar lucrările de amplasare au început de îndată. Lucrarea de artă tridimensională denumită „ARAD 1918” e menită să compenseze nereușita amplasării ditamai monumentului Marii Uniri la Arad, realizat de sculptorul Florin Codre și plătit integral de Ministerul Culturii.
Așa cum am anunat deja, grupul statuar va fi amplasat în fața fostului Cinematograf Dacia și inaugurarea este programată pe 30 noiembrie 2018. Pe platoul din fața fostului Cinematograf Dacia (unde actuamente funcționează o pizzerie și o biserică penticostală) se lărgește puțin „dreptunghiul” care era înainte delimitat de un gard. Copacii din jur nu vor fi tăiați, decât toaletați, dacă e cazul, ne-a spus Radu Drăgan, arhitectul șef al Aradului.
Grupul statuar va avea cca. 3 metri, va fi ca un fel de ușă deschisă în care vor fi „decupate” trei siluete umane, simbolizând cele trei regiuni.
Radu Drăgan a precizat că grupul statuar nu este un monument, ci mai degrabă un „mobilier urban” din fier, pe lângă care se vor putea perinda copiii, deoarece ideea principală a fost să fie „aproape de oameni”.
Machetele și elevii care au realizat lucrarea de artă vor fi prezentați publicului în 15 noiembrie, la ora 13, la Filarmonica de Stat Arad, în cadrul unei festivități dedicate sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, eveniment de trei zile (13 – 15 noiembrie) în cadrul căruia, printre altele, se vor decerna Medalii „Centenar” tuturor prefecților, parlamentarilor, consilierilor locali și județeni din toate mandatele începând din 1990 până în prezent și se va semna un nou protocol de înfrățire a județului Arad, de data aceasta cu Raionul Ialoveni din Republica Moldova.
Comentariile portalului
E o cronica superba, Sadoveanu ar fi invidios, dar, cum ar fi ca voi, jurnalistii, expertii in comunicare si identificate a stirilor adevarate sau false, sa va asumati raspunderea pentru (...)
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)