Magazinele Praktiker vor fi redenumite, cel din Arad va fi închis





Toate magazinele Praktiker vor fi redenumite în Brico Depôt, cu excepția a trei unități, care vor fi închise. Printre acestea se numără și magazinul din Arad, de pe Calea Zimandului.
Brandul Praktiker a fost achiziționat de grupul britanic Kingfisher plc. (deținătorul rețelei Brico Depôt România). Astfel, compania își consolidează poziţia pe piaţa locală de îmbunătăţire a locuinţei, devenind în prezent numărul doi în România (după Dedeman), cu o reţea de 38 de magazine şi cu oportunităţi de creştere pe piaţa locală, scrie capital.ro.
Procesul de rebranding al reţelei Praktiker va fi implementat în mai multe etape. În prezent, 7.500 de produse din oferta unificată se găsesc în reţeaua Brico Depôt, iar peste 5.000 dintre acestea sunt disponibile deja şi în magazinele Praktiker.
Procesul de rebranding va fi finalizat până la începutul sezonului de primăvară, astfel încât în prima parte a anului 2019 Kingfisher va opera întreaga reţea din România sub brandul Brico Depôt.
Pe lângă procesul de rebranding, planul de optimizare a reţelei comerciale şi eficientizare a activităţii operaţionale include şi închiderea a trei magazine Praktiker, respectiv Arad, Braşov şi Piteşti.
Brico Depôt a prevăzut deja un plan de suport şi integrare a cât mai multor angajaţi în reţeaua de magazine existentă, se anunță într-un comunicat.
Comentariile portalului
@Ana, stai puțin . Și până stai învață lista cu denumiri🤣 Constructorul CSS Arad 1988-1992 Constar „U” Arad 1992-1993 Baschet Club Arad 1993-1995 BC ICIM Arad 1995-2006 Baschet ICIM (...)
Pai stai putin. Peste tot apare cu FCC UAV! Google, FB, Insta...cum de?
Mulțumim Falcă