Încetinitorul de particule: Supertrenul Astra și scările rulante scârțâitoare și murdare din „supergara” Arad





Cum v-am mai spus, deși nu circul de mult cu trenul, trec mai mereu pe la gara din Arad, așteptând-o sau petrecând-o pe fiică-mea, cea care, cel puțin o dată pe lună, petrece un week-end la casa părintească.
În sfârșitul de săptămână care a trecut a venit mai repede ca de obicei, pentru festivalul de la Aeroport, astfel încât era încă lumina bună atunci când am pătruns în gară, vineri în jurul orei opt seara.
Scările rulante care au stricat atmosfera holului odată spectaculos nu funcționau nici acum, așa cum erau în repaos și ultima dată, acum vreo trei săptămâni, când am trecut pe acolo. Noroc cu cele care te duc pe peroane, ele mergeau și scârțăiau îngrozitor, un zgomot din ce în ce mai intens remarcat prima dată de mine la nici două-trei luni de la darea lor în funcțiune.
Explicația, atât a defectării, cât și a scârțăitului, cel puțin pentru mine pare evidentă: murdăria care de atunci nu a fost îndepărtată, mizeriile căzute prin minusculele nișe, praful și mâzga care acoperă fiecare treaptă, mai ales că forma de grilaj a acestor trepte rulante este foarte sensibilă la depunerile inerente în folosirea lor neîntreruptă.
Am remarcat mai demult starea de curățenie din ce în ce mai jalnică a acestor trepte, sperând, totuși, că e doar o întârziere, dar nu, după o vreme mi-am dat seama că ele nu se curăță adecvat, probabil doar așa din mătură, fiind doar o chestiune de timp când se vor opri din cauza mizeriei acumulate.
Am luat liftul pentru un etaj, ce era să fac, problema a devenit însă dramatică după sosirea trenului, atunci când puhoiul slobozit din cele trei vagoane care veneau de la Budapesta s-a oprit în fața scărilor imobile. Cei mai curajoși și cu bagaje mai puține au luat-o la pas pe scară, chit că aceste scări rulante nu sunt dimensionate pentru asta, ceilalți s-au înghesuit în cele două lifturi, formând niște cozi ca pe vremea lui Ceaușescu.
V-am povestit toate acestea ca preambul la comentariul – foarte scurt de data aceasta – pe care îmi permit să-l dau la răspunsul venit de la Astra Vagoane Călători, la articolul meu de joi (Enola Day: Astra Vagoane, între ciocanul concurenței și nicovala politicului) despre problemele cu noile automotoare care vor fi introduse în circulație în viitorul apropiat.
Răspunsul îl puteți citi aici (Astra Vagoane Călători precizează: e vorba de un singur individ care aruncă noroi și minciuni!), îl publicam integral, lăsând la latitudinea cititorului să judece situația și atitudinea noastră, respectiv a firmei Domnului Blidar.
Încep prin a spune că din acest răspuns pentru mine a devenit foarte clar că Astra Vagoane are nevoie de reorganizarea biroului, dacă are așa ceva, de imagine, publicitate, relații publice.
Este cât se poate de clar că răspunsul ocoleste miza chestiunii, insistând pe rea-voința autorului de la ascoro, cel care a dus o adevărată campanie de denigrare împotriva automotoarelor cumpărate din Danemarca, Astra asigurându-ne că îl dădea de mult în judecată dacă dădea de el, dar omul se ascunde, pur si simplu nu este de găsit.
Colateral reiese și vina subsemnatului, cel care l-a creditat pe acest individ, prezentând obiecțiile sale cu privire la automotorul Astra.
Mai mult decât atât răspunsul insinuează că articolul semnat de mine nu a ținut cont de ceea ce a văzut colegul meu, Alin Olteanu, redactor-șef al Special Arad, la vizita efectuată tot joi la Astra Vagoane ca urmare a invitației răspuns la adresa noastră trimisă cu o zi înainte.
Fără să aprofundăm chestiunea, în fond chiar și în primul articol am subliniat că suntem ca arădeni de partea Astrei, singura mare întreprindere care ne-a mai rămas din moștenirea industrială a Aradului, observăm doar că reorganizarea biroului de imagine și relații publice ar trebui clădită pe ideea conștientizării diferenței dintre publicitate, promovare și jurnalism.
Spre deosebire de șeful unui birou de imagine și publicitate a unei întreprinderi, jurnalistul nu răspunde în fața nimănui pentru ceea ce scrie în afara conștiinței sale.
Redactorul meu șef s-a dus la întreprinderea Domnului Blidar știind că eu am scris deja articolul și absolut profesional i-a dat drumul indiferent de experiența sa de acolo, dar, cred eu, convins că face bine atât Astrei cât și redacției.
În final, Domnule Blidar, vă spun și opinia mea despre cum și unde ați greșit în prezentarea publică a acestei chestiuni: în loc să insistați pe performanțele nemaipomenite ale „ramelor” IC2 și să treceți în umbră faptul ca au avut anumite probleme în Danemarca, trebuia să scoateți în evidență faptul că aceste rame, chiar dacă au avut niscaiva deficiențe în exploatarea lor în Danemarca, prin preluarea și pregătirea lor la Astra, aceste deficiențe au fost înlăturate, noile automotoare devenind astfel un vârf de lance în modernizarea transportului de călători pe șine din România, eleganța lor, performanța mult peste ce avem pe aici, confortul și dotările lor asigurând apropierea noastră de standardele cele mai înalte din Occident.
Astfel Astra apărea ceea ce, sperăm noi, dorește să devină: o promotoare a tehnicii și exploatării de tip occidental în căile ferate, o garanție pentru profesionalism și calitate, nu o întreprindere care dorește să prindă trenuri care au plecat deja din gară.
Adică exact opusul situației din „supergara” Arad, acolo unde scările rulante cele mai performante ale firmei Schindler – firmă elvețiană, producătorul mondial nr 1 de scări rulante, lifturi – scârțăie și se defectează datorită lipsei evidente de profesionalism și a neglijenței manifeste în exploatarea lor.
PS Individul de negăsit care a lansat campania de denigrare a automotoarelor din Danemarca se numește Mihai Alexandru Crăciun, este specialist in automatizări, director IT la o firmă londoneză, contributor permanent la republica.ro, iar opiniile sale privitoare la automotoarele Astra au fost preluate de mai multe nume importante din presă, menționăm aici acum doar Digi24.
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)