Un nou incendiu devastator, de data aceasta în California. Cel puţin cinci persoane au murit, iar alte câteva mii au fost evacuate





Cel puţin cinci persoane au murit, iar alte câteva mii au fost evacuate, în urma unui incendiu de vegetaţie care a afectat peste 500 de case şi clădiri în nordul statului american California, relatează Mediafax, citând site-ul agenţiei DPA şi postul BBC.
Serviciul de pompieri Cal Fire a informat că incendiul este controlat doar în procentaj de 5% şi se întinde pe aproximativ 33.000 de hectare, jumătate din suprafaţa statului Singapore.
Incendiul a izbucnit luni, însă s-a extins puternic în zilele următoare, evoluţie favorizată de temperaturile ridicate, vânt puternic şi nivelul redus al precipitaţiilor.
„Vântul puternic, temperaturile ridicate şi vegetaţia uscată au potenţialul de a alimenta focul. Extinderea incendiului s-a produs în toate direcţiile”, a informat Cal Fire sâmbătă.
Oficialii oraşului Redding, aflat la aproximativ 350 de kilometri la nord de San Francisco, au impus evacuarea rezidenţilor prin culoare create în vestul şi nordul localităţii.
Comentariile portalului
Da ,astfel da acțiuni ar fi necesare mai dese,și in municipiu , eu locuiesc pe str Calea Romanilor și aud bubuituri de eșapament la mașini și motociclete !! (...)
Foarte bine fac ca nu strica banii pe prostii
Poate iese pista stramba, ca podul de pe Saguna.