China, în centrul unui scandal în California: primăriță acuzată că a promovat propaganda Beijingului
Eileen Wang, primărița orașului Arcadia din California, a demisionat după ce a pledat vinovată pentru că a acționat ilegal în favoarea Chinei, publicând articole propagandistice primite direct de la oficiali chinezi. Mesajele erau transmise prin canale criptate, iar Wang le publica uneori în doar câteva minute, scrie HotNews, citând The Guardian.
Potrivit Departamentului de Justiție, materialele promovau pozițiile Beijingului și negau abuzurile din Xinjiang, iar comunicările ei includeau schimburi directe cu un membru de rang înalt al serviciilor de informații chineze. Activitatea ar fi început înainte ca Wang să fie aleasă în 2022.
Autoritățile locale susțin că procesele administrative ale orașului nu au fost afectate, însă cazul ridică semne serioase privind influența străină în administrația americană. Ancheta federală continuă să analizeze amploarea colaborării.
Doi complici ai rețelei, John Chen și Yaoning „Mike” Sun, au fost deja condamnați în anii trecuți pentru activități similare. Procurorii consideră cazul Wang o nouă dovadă a eforturilor Chinei de a influența instituții din SUA.
Eileen Wang riscă până la 10 ani de închisoare pentru activitate ilegală de agent străin, iar procurorii spun că investigațiile privind operațiunile de propagandă coordonate de Beijing vor continua.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)