UTA, egal la Pandurii, rezultat care o ține la distanță de zona minată a clasamentului





UTA a obținut o remiză pe terenul formației Pandurii Târgu Jiu, echipă care avea nevoie de victorie pentru a se apropia de locurile care asigură rămânerea în cel de-al doilea eșalon fotbalistic. Arădenii au avut meciul în mână, conducând după prima parte a meciului cu scorul de 1-0, dar au fost egalați în urma unui penalty.
UTA a început meciul cu o linie defensivă aproape complet nouă după dezastrul din jocul cu Snagov. Dan Daniel, jucătorul pe care Ionuț Popa l-a avut și la Pâncota, a fost legitimat în această săptămână și a evoluat fundaș dreapta, a revenit și Bogdan Burlă, acesta acoperind flancul stâng al apărării, iar cuplul de fundași centrali a fost Manea – Markovici, după ce Roșca a avut o prestație slabă în etapa precedentă. Popa și Todea l-au lăsat pe bancă și pe Stahl, începând cu doi mijlocași la acoperire: Jorza – Tănase, iar Petra a jucat între ei.
Arădenii au deschis scorul în minutul 18 prin Darius Buia care a fructificat cu latul o excelentă centrare a lui Burlă. Gazedele aveau să egaleze din penalty în minutul 67, prin Băjan, după un fault în careu al lui Burlă la Maxin.
Prin această remiză, UTA menține distanța de Pandurii iar de acum se gândește exclusiv la partida de marți de la ora 17, de la Șiria, cu ASU Poli Timișoara.
PANDURII TÂRGU JIU – UTA ARAD 1-1 (0-1)
Stadion: Minerul (Motru – Gorj);
Arbitru: Marius Chiţu (Târgovişte); Asistenţi: Adrian Vornicu (Iaşi) şi Romică Bîrdeş (Piteşti).
►Pandurii: Moga – Băjan, Turda (Al. Vasilescu 73′), Celea, Cr. Munteanu (cpt.) – D. Pîrvulescu, Raiciu, Cenaj, Şut (Vodă 90+1′) – Tudoran (Maxin 46′), C. Ionică
Rezerve neutilizate: Rz. Stanca – Brînzan, Măicăneanu, Dănescu
Antrenor: Adrian Bogoi
►UTA: Bodea – D. Dan, Al. Manea, Markovic (Mih. Roşca 74′), Burlă – I. Tănase, Jorza (Prună 71′) – Petra, Buia (Stahl 58′), Hlistei – Curtuiuş (cpt.)
Rezerve neutilizate: Barna – A. Iuga, D. Popa, Dinculescu
Director tehnic: Ionuţ Popa; Antrenor: Cristian Todea
Eliminat: Ionuţ Tănase 84′ (cumul de cartonaşe galbene)
Comentariile portalului
Nu vrem să-l apărăm nici pe Iohannis, nici Guvernul, nici MAE, și nu știm ce înțelegeți prin „Zero Izolaționism” (poate ați vrut să (...)
Eu o sa votez în turul doi pentru democrație, nu pentru un regim autoritar.
== HELMUT ARE DREPTATE -- 12 MII ARADENI TAMPI AU VOTAT CU KAKARAU CARE NU A FACUT 1 EURO IN 10 ANI SI ALTI 8 MII TAMPI DE ARAD AU VOTAT CU UN MINCINOS NOTORIU . == (...)