Trei proiecte arădene la etapa națională a Concursului Național „Made For Europe” 2018





În perioada 12 – 15 aprilie 2018, la Constanța s-a desfășurat Concursul Național „Made for Europe”, organizat de Ministerul Educației Naționale. Județul Arad a fost reprezentat prin trei școli, Colegiul Național „Moise Nicoară”, Școala Gimnazială „Aron Cotruș” și Liceul Tehnologic „Francisc Neuman”. O elevă arădeancă a obținut locul al II-lea.
Cele trei școli arădene au prezentat următoarele produse a trei proiecte internaționale:
• proiectul eTwinning Book of National Fairy Tale, ale cărui produse (o hartă tridimensională, o carte cu povești și un soft educațional) au fost prezentate de eleva Circa – Chirilă Anyia de la Colegiul Național „Moise Nicoară”, profesori coordonatori Camelia Circa-Chirilă și Diana Șimonca-Oprița
• proiectul de parteneriat strategic Erasmus+, acțiunea cheie 2 „With the future in your hands”, al Școlii Gimnaziale „Aron Cotruș”, cu produsul „Carte”, prezentat de eleva Sturza Melissa, profesor coordonator Nan Camelia
• proiectul de mobilități Erasmus+, acțiunea cheie 1 „Learning to Be”, al Liceului Tehnologic „Francisc Neuman”, ai cărui elevi, Horga Ana Maria și Pașcalău Ionuț, au prezentat produsul „Plicul identității”, profesori coordonatori Avacovici Adina și Brișan Doina
Elevii au avut parte de o experiență deosebită la malul Mării Negre, începând cu festivitatea de deschidere, presărată cu momente multiculturale (dansuri și cântece dobrogene, rusești, grecești, turcești și macedonene), continuând cu amenajarea standului expoziției și vizitarea acesteia, prilej pentru a schimba impresii și idei, dar și cu prezentarea produselor în fața comisiei centrale, cu plimbări pe faleza mării și cu petrecerea și tortul oferite de organizatori.
În urma evaluării, elevii arădeni au obținut punctaje onorante, iar eleva Anyia Circa-Chirilă de la Colegiul Național „Moise Nicoară” a obținut premiul al II-lea.
Comentariile portalului
"Amenințătoare"? E clar, 😒
Totuși e bine că fraierit l-ați pus între ghilimele. Păcat că nu ați făcut același lucru cu pseudonimul. Și știți de ce? Simplu: (...)
Ce previzibil și ușor de "fraierit" ești. Îngrijorător e faptul că dai semne clare de "citire pe diagonală", stai, parcă se spune analfabetism funcțional, eh, hai (...)