Proiecții speciale de film la „Arta”, în memoria lui Jávor Pál (actor născut la Arad)





Primăria Arad, prin Centrul Municipal de Cultură, va organiza o conferință și două proiecții de film în memoria actorului Jávor Pál, unul dintre cei mai importanți actori ai Ungariei, care s-a născut la Arad.
Evenimentul „Zilele Jávor Pál” este organizat în memoria actorului maghiar născut la Arad și va avea loc la Cinematograful Arta, în perioada 26-27 octombrie.
Acțiunea este organizată în parteneriat cu orașul Szombathely în cadrul rețelei Alianța Orașelor Europene ale Culturii (AVEC).
Jermann Pal Gustav, cunoscut sub numele de Jávor Pál s-a născut în 31 ianuarie 1902 la Arad și a trăit în oraș până în 1918 când a ales să se stabilească în Danemarca. Însă, a fost coborât, forțat, din tren la Budapesta și s-a stabilit în capitala Ungariei unde a urmat Academia de Teatru și Film.
În anul 1946, Jávor a făcut un turneu de succes în România, iar apoi, la 15 octombrie, răspunzând unor apeluri, a călătorit în Statele Unite, unde s-a stabilit și a trăit timp de 15 ani.
Jávor Pál este considerat unul dintre cei mai influenți actori ai filmului maghiar, un personaj recunoscut pe plan internațional.
Programul evenimentului:
Joi, 26 octombrie
ora 18.00
Conferință susținută de Bognar Levente, viceprimar al Aradului, Puskel Peter, scriitor și Feiszt Gyorgy, istoric.
ora 19.00
Proiecția filmului „Halálos tavasz” (Primăvară mortală) (105 min.)
Vineri, 27 octombrie
ora 19.00
Proiecția filmului „Tóparti latomás” (Viziune pe malul lacului) (93 min.)
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)