Transformarea Pieţei Catedralei într-un loc de găzduire a unui monument despre care nimeni nu ştie nimic, nici măcar Ministerul Culturii, care a plătit un artist controversat, pentru o operă ciudată, executată într-o ţară în care se copiază tot, de la microcip şi până la Mercedes, ar trebui să fie o temă pentru o dezbatere publică. Dacă la mijloc nu ar fi vorba despre foarte mulţi bani şi despre multe interese conexe financiare.

Aşa că, în lipsa unei dezbateri publice reale, ne-am gândit că un reportaj ar putea înlocui o indolenţă civică pe care am regreta-o mult prea târziu.

– Nu ne filmaţi!

– De ce?

– Dacă zicem ceva, mâine vin controalele pe noi şi ne închid!

– Cine vă închide?

– Mafia lui Falcă!

– Şi, totuşi, ce părere aveţi de faptul că va dispărea piaţa?

– Oricum nu contează ce zicem noi, arădenii. Falcă face ce vrea el în oraşul ăsta!

Aşa ne-am început reportajul în Piaţa Catedralei. Ne-am mai făcut că vrem să cumpărăm o roşie, un cartof… Şi am dat nas în nas cu doi indivizi care ne întindeau un fluturaş de protest. Erau de la partidul… „whatever”…

Am dat, totuşi, o tură prin Piaţa Catedralei şi am găsit, până la urmă câţiva care au vrut să ne răspundă la întrebări.

Din toate informaţiile pe care le deţinem papura nu are nod. Nici noi nu l-am căutat, dar ne-a sărit în ochi. Proiectul de hotărâre care va fi votat în şedinţa Consiliului Local Municipal are o lacună mare cât laguna unei vacanţe linştite: nu se bazează pe o prevedere legală obligatorie (!!!), adică avizul Comisiei Zonale pentru Monumente. Cel puţin aşa zice Ordinul Ministrului Culturii 2173 din 2013. Asta fiindcă Piaţa Catedralei este într-o zonă protejată, cu clădiri monument, în care nu se poate amplasa nici măcar o fântână arteziană fără avizul Ministerului Culturii. Darămite o ditamai… un ditamai falusul de 25 de metri înălţime. Se citează doar o adresă a Ministerului. Un fel de scrisoare în care se spune cam aşa: noi avem monumentul pe care nu l-am văzut şi nu l-am preluat; luaţi-l voi!

Nici cu celălalt proiect de hotărâre, care propune „menţinerea pieţei agroalimentare” nu ne este ruşine. Doar că din ăsta irumpe prostia, iar din ălalalt irumpe interesul. Cum să ceri ca o piaţă să rămână o piaţă? Să presupunem că se votează cu majoritate absolută pentru amplasarea monumentului, iar după aceea se votează cu majoritate absolută menţinerea pieţei agroalimentare. Ce facem? Unde punem monumentul? Peste sau între mesele cu zarzavaturi?

Debusolaţi total, am întrebat arhitecţii dacă i-a întrebat cineva dacă au vreo părere. Aşa cum am bănuit, nu i-a întrebat nimeni, nimic.

Din concediu, nervos, ne-a răspuns doar Şerban Gubovici:

– Nu sunt acum la Arad, dar poţi să scrii că mi-am cumpărat trei seturi de spray-uri cu vopsele pentru grafitti, roşu, galben, albastru. În total acord cu patriotismul monumentului, după montarea lui eu personal îl vopsesc în cele trei culori ale drapelului! Ca să fie completă toată mizeria care se vrea a fi montată! Cum poţi să îţi baţi joc în aşa hal de o piaţă cu clădiri monument? Nu are ce căuta un astfel de monument într-o astfel de locaţie. În primul rând pentru că anihilează cea mai importantă clădire din piaţă, chiar Catedrala Ortodoxă! Vorbim când vin.

Şerban Gubovici este arhitect, specialist în monumente şi în renovări de monumente.

Prin urmare suntem în următoarea situaţie: de 100 (o sută) de ani nu suntem în stare să realizăm şi să montăm un Monument al Marii Uniri la Arad; acum s-a realizat un monument pe care l-a plătit Ministerul Culturii, dar pe care nu l-a văzut şi nu l-a preluat nimeni; municipalitatea Aradului nu a găsit în aceşti 100 de ani nici o locaţie pentru un astfel de monument; acum se grăbeşte desfiinţarea unei pieţe, sub pretextul montării monumentului; monumentul este făcut în China şi nu este adus de artist doar dacă are unde să-l pună; Ministerul Culturii nu îl pune fără acceptul artistului; artistul creşte cai în Franţa; supermarketurile mai vor o locaţie în centrul Aradului, deşi în curând legislaţia le va interzice o astfle de locaţie.

Problema pare complicată, însă e foarte simplă. Aradul a avut rolul principal în realizarea Marii Uniri de la 1918, meritând, prin urmare, marcarea acestei contribuţii la evenimentul istoric. O municipalitate interesată ar rezolva problema astfel: ar organiza propriul concurs de proiecte, ar alege unul şi l-ar plăti din banii arădenilor, amplasându-l unde ar vrea arădenii care l-ar plăti prin subsripţie publică. Cam aşa s-a întâmplat, de exemplu cu Palatul Cultural şi chiar cu clădirea Primăriei Aradului. Apropos: ştiţi ce arhitect a pierdut (nota bene! A pierdut!) concursul pentru clădirea Primăriei Aradului?  Cel care a construit clădirea Parlamentului din Budapesta! Cam la nivelul ăla erau concursurile de proiecte atunci.