Suferinţele și bolile orașului – o amplă investigație Special Arad
Cum ar putea să răspundă un oraş la întrebarea unui medic: ce te doare? Nu ştim. Dar ştim că un oraş este un organism viu. Are creier, are un sistem osos, are sistem nervos, are un sistem muscular, are sistem digestiv, circulator, are sistem respirator, are chiar sistem genital, ba şi un sistem renal. Şi, mai ales, are suflet.
Dacă nu trăieşti astfel într-un oraş, fie numai pentru o zi, înseamnă că doar îţi freci clipele de asfalt, ca o valiză târâtă într-o haltă.
Aşa ne-a venit ideea acestei serii de anchete pe care o lansăm acum. Din dragoste pentru oraş.
E un fel de diagnostic pe care îl facem cu singurul aparat pe care l-am avut la dispoziţie: întrebarea. Sau întrebările. Nu întotdeauna ne-au interesat răspunsurile la întrebarea „cine?”, ori „când”, ori „de când”. Fiindcă ştiam „unde” ne aflăm, ni s-a părut mult mai interesant să răspundem la întrebarea „de ce?”. Şi, „cum?”.
Ideea nu e nici măcar nouă, deci nu avem pretenţia inovaţiei şi nici nu ne vom surprinde dacă va fi preluată din mers şi de alţii. Demersul jurnalistic este, însă, pus pentru prima oară în pagină, ca un fel de program de analiză a suferinţelor oraşului. A bolilor orașului.
Aşa că, haideţi, în episoadele care vor urma – și al căror număr nici măcar nu îl cunoaștem – să aflăm care sunt suferinţele și bolile oraşului Arad. Și, de ce nu, împreună cu toți cei care vor urmări seria de articole din Special, să identificăm eventuale soluții.
Luni… pe Special Arad.
GOSSIP


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)