Comunicat PNL. Cionca este propunerea pentru președinția CJ
Comitetul Judeţean Executiv al PNL Arad a desemnat miercuri, în cadrul unei şedinţe, care este persoana pe care liberalii o propun pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Arad. Competiţia internă din cadrul PNL Arad s-a dat între Iustin Cionca, Samuel Caba şi Adrian Ţolea.
Astfel, după voturile celor 33 de liberali prezenţi la şedinţa CJEx PNL Arad, Iustin Cionca a reuşit să adune 17 voturi, Adrian Ţolea 15 voturi, în timp ce un buletin a fost declarat nul de către comisia de numărare. Samuel Caba şi-a anunţat retragerea candidaturii încă de la începutul şedinţei.
Urmează ca, în perioada imediat următoare, candidatura lui Iustin Cionca să fie validată de către Colegiul Director Judeţean al PNL Arad, format din Comitetul Judeţean Executiv, respectiv primarii PNL din judeţul Arad şi preşedinţii organizaţiilor locale.
Comentariile portalului
Felicitări pentru complexul interviu acordat, domnule rector Cilan! Apreciez deschiderea dvs deplină față de cititori, buna-credință arătată, dar și maniera înțeleaptă, echilibrată de a privi perspectiva Universităț (...)
@Vaccinatul Fiindcă spui că nu vor să transmită nici măcar ședințele online (și deduc că ești membru de partid, poate chiar consilier local): Din L.52/2003 ”Articolul 14 Constituie (...)
Exact....joaca o p'asta primare....de aia ne bucuram ,noi cei din Avram Iancu că "s a mutat centrul de cultură"acolo în așa zisa "piata catedralei"...la fiecare (...)