Ultimele două zile de înscrieri pentru „Vacanța Muzicală”
Centrul Municipal de Cultură Arad, în parteneriat cu Liceul de Artă „Sabin Drăgoi”, propune micilor școlari (7-10 ani) în perioada 2 – 6 noiembrie o vacanță…muzicală. Această propunere vine în continuarea proiectului Vara de ar.te, care s-a bucurat de o prezență numeroasă la atelierele de creație.
Prin „Vacanța muzicală” ne propunem să familiarizăm copiii între 7 – 10 ani cu muzica și noțiuni de ritm, teorie muzicală și compozitori celebri. Micii participanți vor învăța cântece, vor învăța despre ritm și măsurile muzicale, vor avea ocazia de a construi împreună cu profesorii instrumente muzicale din obiecte aleatorii (sticle, pahare) și vor putea învăța despre sunetele muzicale cântând la aceste instrumente neconvenționale. De asemenea, elevi ai liceului de artă vor prezenta celor mici diferite instrumente muzicale și le vor cânta micilor spectatori fragmente din cunoscute arii de muzică clasică. De asemenea, vor fi prezentați diferiți compozitori reprezentativi din domeniul muzicii clasice prin vizionarea de diferite materiale video adaptate vârstei participanților.
Toate metodele de învățare sunt ludice, bazându-se pe joc, interactivitate și distracție.
Toate atelierele sunt gratuite, iar înscrierile se fac în perioada 21 – 30 octombrie.
Înscrieri:
www.cmcarad.ro sau la tel: 0371501072
Perioada de desfășurare a atelierelor:
Luni, 2 noiembrie – Vineri, 6 noiembrie
9.00 – 12.00
Comentariile portalului
@csm Vorba americanului m-ai prostit odată rușine ție m-ai prostit a doua oară rușine mie. Arădenii mulți au o gândire primitivă și mușcă prosteala (...)
Străbunicii mei din partea bunicului au trăit la Craiova... Eu m-am născut la Arad, părinții mei la Arad. Originile mele însă sunt așa: olteneș (...)
Dupa cum ati compus comentariul, sunt convins ca sunteti unul din aceia care arunca gunoaiele pe jos.