marþi, 23 iulie, 2024

Special Arad Logo

    9 decembrie este Ziua Internațională Anticorupție

    de Special Arad | 9 decembrie 2016, 10:15 AM | Internaţional

    0

    Data de 9 decembrie a fost stabilită drept Ziua Internaţională Anticorupţie prin Convenția Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei, semnată inclusiv de România la data de 9 decembrie 2003, la Merida (Mexic), iar ulterior ratificată prin Legea nr. 365 din 15 septembrie 2004.

    De asemenea, declaraţia Primei Conferinţe Anuale şi a Adunării Generale a Asociaţiei Internaţionale a Autorităţilor Anticorupţie, susţinută în perioada 22 – 26 octombrie 2006, la Beijing (China), îndeamnă autorităţile competente să aplice prevederile relevante ale Convenţiei pentru a stabili şi întări sistemul de luptă împotriva corupţiei, precum şi încurajarea statelor semnatare cu privire la celebrarea Zilei Internaţionale Anticorupţie.

    Această zi reprezintă un prilej nu doar pentru instituțiile abilitate să marcheze această dată, ci și la nivel individual să ne asumăm principiile eticii și transparenței, întrucât diminuarea fenomenului corupției este posibilă doar într-o societate a cunoaşterii, cu indivizi educaţi, conştienţi de propriile acțiuni și având o conduită integră.

    În acest sens, pe palierul formării acestor virtuți și schimbării mentalităților, Direcția Generală Anticorupție, prin Serviciul Judeţean Anticorupţie Arad, se implică activ în procesul de prevenire, constatare și combatere a faptelor de corupție, în special în rândul personalului propriu, în  vederea  creşterii  gradului  de educaţie anticorupţie şi imprimării unei conduite de „toleranţă zero” faţă de această formă de criminalitate ce afectează imaginea şi prestigiul instituţiei.

    Serviciul Judeţean Anticorupţie Arad doreşte atragerea cetăţenilor şi a funcţionarilor oneşti în lupta cu acest flagel, sens în care, la data de 9 decembrie a.c. va organiza diseminarea de materiale cu mesaj anticorupţie cetăţenilor aflaţi în tranzit prin punctele de trecere ale frontierei Nădlac I și Nădlac II, activitatea având ca scop conştientizarea populației cu privire la riscurile pe care le comportă săvârşirea unor fapte de corupţie.

    În acelaşi timp, dorim responsabilizarea cetăţenilor în sensul de a lua atitudine şi de a sesiza Direcţia Generală Anticorupţie de fiecare dată când iau cunoştinţă despre implicarea unor lucrători M.A.I. în fapte de corupţie. În vederea realizării unei comunicări eficiente între lucrătorii instituţiei noastre şi cetăţenii care doresc să sesizeze aspecte legate de comiterea unor fapte de corupţie de către personalul M.A.I., amintim acestora despre posibilitatea apelării Liniei Verde Anticorupţie – 0800.806.806, ce poate fi apelată gratuit din orice reţea de telefonie mobilă sau fixă.

    De asemenea, faptele de corupţie pot fi sesizate şi la numerele de telefon 0257/255.623, 0257/207.132, aparţinând Serviciului Judeţean Anticorupţie Arad, precum şi la adresa de e-mail: [email protected].

    Totodată, pot fi adresate sesizări direct la sediul Serviciului Judeţean Anticorupţie Arad, situat în incinta Instituţiei Prefectului – Judeţul Arad, camera 29, în timpul programului de audienţe, în fiecare zi de miercuri, între orele 1200  şi 1500.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.