Ai de mers „ceva” în alea două ore (sau mai puțin, în funcție de viteza mașinii) de la Arad la Bulci, dar merită – vorba aia – toată ziua. Merită în fiecare vară, de fapt, măcar două zile pe an. Aerul de vacanță te prinde încă din mers, iar drumul de după Lipova, „deghizat” într-un tunel de verdeață, te captivează ori de câte ori treci pe acolo, sau în cazul în care e primul tău field trip în acea zonă, te captivează instantaneu și iremediabil. Sunt în jur de numai 80 de kilometri, dar sentimentul care te încearcă pe drum e că părăsești județul din ce în ce mai mult, iar când ai ajuns în sfârșit la festivalul de la Bulci, parcă ai ajuns într-o altă perioadă de timp, într-un trecut frumos de care nici nu ți-ai dat seama că ți-a fost dor, într-o zonă liberă în care muzica, natura și oamenii îți transmit un singur lucru: libertate.

Festivalul de la Bulci a trecut prin mai multe denumiri de-a lungul anilor (Folk Maris Festival, Maris Fest, Bulci Festival), dar a rămas același. Anul acesta a ajuns la a zecea ediție, ceea ce pentru un asemenea festival relativ mic este chiar o mare realizare. Ceea ce te atrage aici e că vezi numai și numai zâmbete, oameni liniștiți și veseli, e un loc în care poți dansa în voie, unde mereu găsești o masă liberă lângă cineva cunoscut, ori un loc liber – pur și simplu – pe iarbă verde, chiar și în fața scenei, unde muzica bună parcă te cheamă în șoaptă tot mai aproape, cu cea mai sinceră prietenie. Pe asta se bazează, în primul și în primul rând, festivalul de la Bulci. Prietenii știu de ce.

Un alt lucru care te atrage la Bulci e că festivalul nu a avut niciodată pretenția de a deveni ceva mai mult decât ceea ce a fost și este încă de la prima ediție, regula de bază fiind relaxarea alături de prieteni și oameni prietenoși, într-un spațiu ferit de stresul cotidian și de agitația urbană și, în general, de toate standardele actuale ale unui festival de muzică. La Bulci, timpul s-a oprit la ora și la minutul potrivit. Senzația e, cumva, ca cea de la Ștrandul arădean de altădată, atâta tot că lipsesc bazinele. În rest, ai tot ce-ți trebuie: aer curat, iarbă verde, tarabe cu de toate, băutură, mâncare și, desigur, specificul festivalului, muzică folk cât cuprinde, ba chiar și puțin rock. Nu e o muzică la care să fii nevoit să urli în urechea celuilalt ca să vă-nțelegeți, nu e o nebunie generală pentru pasionații de pogo, e o muzică… de zâmbete, de liniște, de visare, de nostalgie. Și de băut, firește, cât cuprinde! De regulă, bere. Nimeni nu te oprește să bei cât vrei la Bulci, însă nu ai să vezi pe cineva în comă alcoolică, în primul rând pentru că oamenii ăștia duc mai mult decât ai crezut vreodată că poate duce un om. Bulci Festival e „flower power” în cel mai pur sens al cuvântului. E un „Woodstock” al Aradului, chiar dacă e mai mic, mai neaoș… dar nici nu e nevoie să fie mai mult de atât. Libertatea nu are grad de comparație.

La ediția din acest an au cântat Călin Pop de la Celelalte Cuvinte, Adrian Ivanițchi, Mircea Vintilă, Mircea Baniciu & Band (Teo Boar & Vladi Cnejevici), Marius Bațu, Daniel Julean, Nelu Pitic & Trupa de Serviciu, Mircea Bodolan, Didina Curea, Monica Cojocaru & Gillbert Ghicolescu, Maria Gheorghiu, Felix, Dinu Olărașu, Jul Baldovin, Florian Jianu, Noni Groove, Trupa06, Raul Nica și Arthur.