Daniela, tânăra trasă pe colac de o mașină și izbită de un copac, a murit

Daniela, tânăra în vârstă de 21 de ani grav rănită după ce a fost izbită de un copac, în timp ce era trasă cu un colac pe zăpadă, în Negreşti-Oaş, a murit vineri de dimineaţă, scrie Antena 3.
Fata era în moarte cerebrală şi era ţinută în viaţă doar de aparate, însă familia a sperat într-o minune. Medicii au solicitat acordul părinţilor pentru o prelevare de organe, însă aceştia au refuzat, rugându-se ca Daniela îşi revină.
Din nefericire, tânăra a fost deconectată de la aparate vineri şi s-a stins din viaţă. Ea suferise răni extrem de grave în accidentul produs pe 20 ianuarie, în zona Luna Şes, atunci când a zburat de pe colacul pe care se afla, fiind trasă de un Mercedes pe un drum forestier, noaptea.
În acelaşi accident a murit şi Sergiu, un tânăr în vârstă de 35 de ani, care se afla pe acelaşi colac.
Povestea accidentului
Un tânăr de 26 de ani din Negreşti-Oaş, aflat la volanul unui Mercedes înmatriculat în Franţa, a tractat trei tineri pe un colac şi o cameră auto. Cei trei, un bărbat de 35 de ani şi două tinere, ambele în vârstă de 21 de ani, s-au izbit violent de un copac de pe marginea drumului.
Sergiu, bărbatul de 35 de ani, a murit pe loc, în timp ce Daniela şi prietena ei au ajuns de urgenţă la spital. Din cauza gravității rănilor, medicii au luat decizia de a o transfera pe Daniela la Spitalul Județean din Baia Mare.
Starea pacientei a fost critică, fiind transferată la Baia Mare în comă de gradul 4, fiind intubată pe Secția de Terapie Intensivă.
Comentariile portalului
Pe același post in seara de crăciun dădeau din fălci anca a., dragnea și ghilezan! De 33 de ani, e imaginea perfectă a simbiozei intre ,,presa" și (...)
Trăim vremuri grele, chiar tulburi... Jurnaliștii, dar nu numai, au o responsabilitate uriașă în modul cum transmit și comentează știrile! Să dea Dumnezeu să conștientizăm cu (...)
Ar trebui sa incepeti cu numerotarea de la 0