sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    20 de ani de înfrângeri pentru PSD Arad, partidul liniștit și tot mai mic

    de Valer Mărginean | 5 februarie 2024, 10:07 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    3

    Mihai Fifor (dreapta) și Călin Bibarț (foto: Facebook)

    Politica din Aradul ultimilor 20 de ani este, că ne place, că nu ne place, politica PD/PDL/PNL, respectiv, Gheorghe Falcă. Cam orice a vrut să facă partidul și/sau președintele său, a(u) făcut și i-a(u) ieșit. Atât electoral, cât și, urmare firească, administrativ, ba chiar și personal-economic, dar aceasta din urmă este o altă discuție. S-ar putea pune, deci, întrebarea: această realitate se datorează forței partidului condus cu mână forte de Gheorghe Falcă sau slăbiciunilor celorlalte partide? Partide care, în frunte cu PSD Arad s-au „organizat defensiv”, adică, au intrat singure și fără prea multe zbateri, în zona umbrită de Falcă și ai lui.

    Despre PNL am mai discutat și, chiar dacă a ajuns cel mai mare și puternic partid din Arad, dar să nu exagerăm. În scădere, dar încă are forță. Evident, are și slăbiciuni, dar și noroc. Pentru că, tocmai când trece printr-o perioadă de frământări interne și pare în prag de implozie, adversarii nu par capabili nici măcar să observe, darămite să reacționeze.

    Citiți și: Uzat și temător ca niciodată, PNL Arad intră vlăguit în campania electorală din 2024

    Până nu foarte de mult, PSD Arad era partidul cu cei mai mulți votanți, dar nu a știut să profite de această situație, preferând să fie sparring pentru PNL (PD). Adică, un fel de partener de antrenament electoral, în care nu contează scorul.

    PSD Arad – începutul coborâșului

    În 2004, chiar dacă au pierdut președinția Consiliului județean și conducerea primăriei municipiului (e drept, alegerea președinților consiliilor județene și a primarilor se făcea în două tururi de scrutin), PSD Arad a avut cei mai mulți consilieri județeni (9, față de 8 ai PD) și consilieri municipali (6, față de 5 ai PD).

    Cum nu au știut să negocieze o majoritate în cele două consilii, au rămas în opoziție și s-au limitat la votul împotriva proiectelor majorității negociate de PD, indiferent dacă au fost bune sau nu pentru județ, respectiv pentru municipiu.

    O atitudine „deșteaptă”, de adevărați „oameni politici”, practicată și în zi de azi de aproape toți consilierii locali din opoziție.

    Ce n-au înțeles sau n-au vrut să înțeleagă liderii de atunci ai partidului – și este greu de crezut că înțeleg cei de astăzi – este că astfel de majorități post electorale se pregătesc dinainte de alegeri. Doar că, înainte de alegeri erau atât de siguri că vor câștiga detașat, încât nu și-au mai bătut capul cu pregătirea unor posibile viitoare înțelegeri cu celelalte partide. Pur și simplu au împărțit partidele în două grupe: una, a dușmanilor (cu care nu aveau ce și de ce discuta) și alta, a partidelor prea mici pentru a fi băgate în seamă de PSD.

    Așadar, ură (față de dușmani) și dispreț (față de ceilalți). Cam slabe aceste „argumente” într-o luptă electorală, după cum s-a văzut, de altfel, în 2004. Alegerile din acel an au marcat începutul declinului PSD în Arad, declin care încă pare că nu s-a oprit.

    PSD Arad – o mică zvâcnire în 2012, apoi, umilința din 2020

    Trebuie amintit și anul 2012, cel al alegerilor parlamentare uninominale. Și al alianțelor cam ciudate: struțo-cămilele USL (Uniunea Social Liberală) și ARD (Alianța România Dreaptă). Atunci a câștigat, și în Arad, USL, adică alianța din care făcea parte și PSD. Fiind însă vot uninominal, meritele sunt mai degrabă individuale, ale celor care au candidat, decât al organizației arădene. În plus, în timp ce USL a venit cu candidați arădeni (Flavius Măduța, Lia Ardelean, Dorel Căprar, Ciprian Luca, Mihăiță Calimente), ARD a propus „străini” (ca Mihail Neamțu și Mihai-Răzvan Ungureanu).

    Oricum, 2012 a fost o zvâcnire a PSD Arad, comparabilă cu acele zile mai bune ale bolnavilor cronic, zile care anunță însă colapsul. Așa se face că, de la condiția partidului cu cei mai mulți consilieri locali, PSD Arad a ajuns, în 2020, în situația de a fi la egalitate cu partidele ce „nu contau” în 2004 sau chiar sub partide care nu existau în 2004 (USR). Rezultatele alegerilor locale – 2020, din Arad, AICI.

    Iar decalajul față de fostul PNL a fost de-a dreptul umilitor (consilieri județeni: 17 la 3, consiliul local municipal: 9 la 3) și, totodată îngrijorător pentru echilibrul socio-politic din Arad întrucât o minoritate (participarea la vot a fost de 45%), a dat, prin vot, întreaga putere de decizie unui singur partid.

    Se va spune că așa funcționează democrația. De fapt, așa funcționează sistemul nostru electoral, care nu-i cel mai rău din lume, dar nici bun. Dar, despre el vom vorbi cu o altă ocazie.

    Oricum, această anomalie a minorității votante care decide soarta majorității, prin vot, ar trebui să dea de gândit nu doar partidelor care s-au complăcut să stea, efectiv să nu facă nimic, timp de patru ani în opoziție, dar și celor care nu se obosesc să voteze, păstrându-și energia pentru comentarii.

    Declinul PSD Arad a avut și alte cauze, dincolo de eșecul electoral din 2004. Și în primul rând neînțelegerile, frământările interne generate, evident, de lipsa unui lider adevărat, capabil să se impună în partid prin propriile-i calități.

    Doar că eșecul din 2004 a declanșat, încet, încet anumite frâmântări interne – rod al multor ambiții personale puse în joc atunci când fiecare „soldat” își vedea în propria desagă bastonul de mareșal – care s-au acutizat până când a intervenit în forță conducerea centrală și, în februarie 2020 s-a instaurat pacea. În spatele acestei variante oficiale, realitatea a fost alta, o realitate pe care nimeni nu s-a străduit s-o ascundă.

    Așadar, după ani de eșecuri electorale (în 2008 și 2016), certuri și frământări interne, PSD Arad s-a ales cu un nou președinte, impus de la centru, un președinte alogen, care cunoștea Aradul mai mult din povestiri (chiar dacă una dintre primele sale griji a fost să-și proclame, cam forțat și ne-ntrebat, originile arădene). Dar nici asta n-ar fi fost cine știe ce problemă. Își putea alege colaboratori care să-l informeze, iar după o vreme se putea informa singur. Da, doar că și-a ales colaboratori care să fie ca el, oameni care nu ies din „da, șefu’, s’trăiți”.

    Concomitent cu „pacea de la centru”, s-a instalat teama și blazarea în organizație. Pentru că pacea a însemnat și începutul domniei fricii, nu doar a domniei alogenului președinte, care s-a dovedit „degrabă vărsător de sânge” cu „dușmanii de clasă” din partid. Poate așa fu ordinul de la centru, să fei „executați” toți cei ce au îndrăznit să iasă din rând. Nu știm decât că așa s-a întâmplat.

    „Cine nu-i cu noi, e împotriva noastră” – a proclamat amenințător grupul victorios iar celelalte grupuri, învinse dar oarecum supraviețuitoare după războiul câștigat de conducerea centrală a PSD, s-au supus. Ceilalți învinși, fie au demisionat, fie au fost excluși.

    Victoria impusă

    De fapt, victorioșii împuși de la centru nu au învins pe nimeni, iar asta se vede clar în prestația lor de după „instaurarea păcii”. Punct.

    Doar că, pentru a câștiga o bătălie, trebuie să fii mai bun, mai puternic decât adversarul. Altfel, dacă „cetatea” îți este oferită,  duci în ea toate slăbiciunile tale, de la incapacitate organizatorică, la obediența față de șefii care ți-au oferit pe tavă victoria.

    De altfel, tot ce a făcut conducerea centrală din 2020 cu organizația PSD Arad a fost dovada că nu era interesată de performanță, ci de eliminarea disputelor interne. Adică, a făcut „liniște în clasă”. O acțiune negândită, pripită, a unor oameni slabi, incapabili să analizeze fondul disputelor și să decidă cine avea dreptate.

    Era clar că nu exista un lider capabil să se impună singur și că mai mulți autoproclamați lideri au declanșat lupta pentru putere. O luptă între forțe oarecum egale, deci de durată.

    Cu toate astea, înscăunarea unui alogen ca lider a fost o mare greșeală, pe care ar trebui să și-o asume conducerea centrală a PSD. Cu atât mai mult cu cât cel care a făcut jocurile la București, este încă în funcție.

    Oricum, mișcarea din 2020 a făcut din PSD Arad un partid liniștit, dar bățos nevoie mare, deși i se cam vedeau pantalonii rupți în fund. PSD Arad a ajuns atât de mic și neînsemnat în liniștea sa, încât este incapabil să mai lupte cu adversarii politici. Ceea ce înseamnă că nici nu mai inspiră încredere printre alegători. Or, asta se datorează marionetelor instaurate la conducere, indiferenți față de cetățeni (în numele cărora ar duce, teoretic, lupta politică, dacă ar fi capabili).

    PSD Arad a juns un partid resemnat, care a ajuns să se bucure și să (se) mintă frumos, cu rezultate mediocre la alegeri. A ajuns un partid care se bucură că nu a rămas repetent, singurele obiective fiind legate de alegerile parlamentare (un senator și doi deputați).

    Cel mai grav este că PSD Arad a pierdut legătura cu electoratul, un electorat care crede valoarea social-democrației, chiar așa cum este ea promovată de PSD. Un electorat care, în Arad este tot mai puțin reprezentat politic, fapt care îl descurajează să mai voteze.

    N-ar fi exclus ca PSD să aibă o mare șansă de a mai câștiga voturi în Arad, pe fondul nemulțumirii crescânde față de prestația PNL. Nu-i însă sigur că va ști să profite de șansă, pentru că președintele este cu gândul doar la alegerile parlamentare, unde vrea să obțină încă un mandat. Probabil, unul dintre cele două de deputat pe care și le propune ca obiectiv „îndrăzneț”.

    Alegerile locale chiar nu-s importante. Președintele va candida, pentru că nu se mai poate fofila – citiți aici amănunte: Bucurie mare la PSD Arad: Avem candidat pentru Primărie! 

    Va pierde și, dacă nu va fi „exmatriculat” de la șefia organizației, va fi iar parlamentar, iar PSD Arad va fi  tot mai mic până, probabil va dispărea ca să aibă cum renaște după ce își va găsi un lider adevărat.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Legea partidelor spune ca partidele sunt asociatii politice in care membrii se organizeaza pentru realizarea unor obiective politice. Adica partidele sunt ale membrilor si nu ale sefilor de partide.
      In lege se mai spune ca adunarea generale este obligatorie si ca adopta hotarari prin vot secret. In realitate toate partidele din RO au fentat obligatia asta. In concret membrii nu pot vota decat ce din optiunile pe care sefii partidelor le impun.
      Se mai spune ca si ca adunarile generale se pot organiza prin delegati si ca delegatii sunt desemnati tot prin vot secret. Nu se intampla. Sefii vin cu listele de delegati impusi si slugile (asa zisii membri de partid) au dreptul doar sa fie de acord cu listele de delegati.
      Partidele astea romanesti sunt foarte departe de ceea ce se cheama structuri asociative democratice si seamana izbitori cu sindicatele mafiote sau cu castele/breslele medievale.

      +14 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    0 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.