joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    17 ani și 4 luni de închisoare pentru Florin Beniamin Crișan, tatăl vitreg criminal al micuței Antonia

    de Raluca Medeleanu | 9 martie 2022, 6:24 PM | Știri Arad | Topic special

    1

    Florin Beniamin Crișan a fost trimis în 22 decembrie 2021 în judecată, după ce și-a ucis fiica vitregă, de doar 4 ani. Tribunalul Arad, ca instanță de fond, a pronunțat sentința, astăzi, 9 martie, condamnându-l pe acesta la 17 ani și 4 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunilor de omor și profanare de cadavre.

    Amintim că în 26 octombrie 2o21 Florin Beniamin Crișan și-a bătut până la moarte fiica vitregă, în vârstă de 4 ani şi 3 luni, după care a transportat cadavrul cu un geamantan tip troller în zona unui drum agricol din apropierea cimitirului din Bujac, unde l-a şi incendiat pentru a nu fi descoperit sau identificat de către organele de poliţie.

    Inițial, la audieri, acesta și-a negat fapta, susținând că fetița a murit căzând pe gresie, însă ulterior a recunoscut că a ucis-o.

    Soluția pe scurt:

    „În baza art. 199 al.1 Cod penal rap. la art.188 al.1 Cod penal, cu aplicarea art.396 al.10 Cod Proc. Penală, condamnă pe inculpatul Crişan Florin Beniamin, la o pedeapsă de 16 (şaisprezece) ani şi 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiuni de „violenţă în familie în forma infracţiunii de omor”. În temeiul dispoziţiilor art. 67 Cod penal, aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa de mai sus, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 al.1. lit.a, b, e, f şi n Cod penal: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti prevăzute de legislaţia în vigoare, inclusiv dreptul de a lua legătura cu copii, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a comunica prin orice mijloace şi dreptul de a se apropia la mai puţin de 50 de metri de membrii minori până la gradul III ai familiei victimei O.A., pe o perioadă de 5 (cinci) ani, ce se va executa în condiţiile art.68 al.1 lit.c Cod Penal: Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, aplică inculpatului, pe lângă pe lângă pedeapsa de mai sus, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 al.1. lit.a, b, e, f şi n Cod penal, interzise ca şi pedeapsă complementară, ce se va executa de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri în condiţiile art.65 al.3 Cod Penal: În baza art. 383 al.1 Cod penal, cu aplicarea art.396 al.10 Cod Proc.Penală condamna pe inculpatul Crişan Florin Beniamin, la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiuni de „ profanare de cadavre sau morminte”. În temeiul dispoziţiilor art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal rap. la art.38 al.1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 16 (şaisprezece) ani şi 8 (opt) luni închisoare, la care se va adăuga o treime – 8 (opt) luni închisoare – din a doua pedeapsă, urmând ca pedeapsa rezultantă ce o va executa inculpatul Crişan Florin Beniamin să fie de: – 17(şaptesprezece) ani şi 4 (patru) luni închisoare în detenţie. În temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului Crişan Florin Beniamin pe lângă pedeapsa de mai sus, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 al.1. lit.a, b, e, f şi n Cod penal: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti prevăzute de legislaţia în vigoare, inclusiv dreptul de a lua legătura cu copii, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a comunica prin orice mijloace şi dreptul de a se apropia la mai puţin de 50 de metri de membrii minori până la gradul III ai familiei victimei O. A., pe o perioadă de 5 (cinci) ani, ce se va executa în condiţiile art.68 al.1 lit.c Cod Penal: În temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. 5 raportat la alin. 3 lit. a) Cod penal, ca pedeapsă accesorie, inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de al.1 lit.a, b, e, f şi n Cod penal, interzise ca şi pedeapsă complementară, ce se va executa în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal. În temeiul art. 399 alin.1 Cod procedură penală menţine măsura arestării preventive a inculpatului pe care o constată legală şi temeinică, urmând ca verificarea acestei situaţii să fie efectuată în maxim 60 de zile până în momentul rămânerii definitive a hotărârii. În temeiul art.404 alin.4 Cod procedură penală rap. la art.72 alin.1 C.p. va deduce din pedeapsa ce urmează a fi executată de către inculpatul Crişan Florin Beniamin durata reţinerii şi durata arestării preventive de la 02.11.2021 la zi. În baza art. 7 al.1 din Legea nr. 76/2008, instanţa dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul Crişan Florin Beniamin în vederea stabilirii profilului genetic şi a stocării acestuia în S.N.D.G.J. În temeiul art.5 din Legea nr.76/2008, informează inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru ob?inerea ?i stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. În baza art. 397 Cod procedură penală raportat la art. 25 Cod procedură penală, admite acţiunea civilă exercitată de părţile civile Oancea Daniel Cristian şi Rădulescu Sabrina şi în consecinţă obligă inculpatul Crişan Florin Beniamin la plata către partea civilă Oancea Daniel Cristian echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plăţii a sumei de 500.000 (cincisutemii) EURO, iar către partea civilă Rădulescu Sabrina a echivalentului în lei la cursul BNR din ziua plăţii a sumei de 1.000.000 (un milion) EURO cu titlu de daune morale. În temeiul art.397 Cod Proc.Penală, rap.la art.20 al.2 Cod Proc.Penală respinge ca inadmisibilă acţiunea civilă exercitată de minorul Oancea Oscar-Iulian, prin reprezentant legal Rădulescu Sabrina. În temeiul art. 404 alin.4 lit.c Cod procedură penală rap. la art.249 al.5 Cod Proc.Penală, instituie măsura sechestrului asiguratoriu şi a popririi asiguratorii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile şi asupra tuturor sumelor de bani aparţinând inculpatului, în vederea garantării plăţii despăgubirilor civile şi a cheltuielilor judiciare, până la concurenţa sumelor stabilite cu acest titlu în prezenta hotărâre. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 3500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de stat. Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în data de 9 martie 2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia participanţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată pe portalul Tribunalului Arad, la ședința de astăzi, 9 martie.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Inculpat cum pledezi?

      Vinovat onorată instanță…doar am dat-o cu capul de pereți și i-am dat foc.

      Foarte bine inculpat îți dăm încă o șansă că după nici 15 ani sa faci din nou chestiile astea. Nu contează că ai omorât un copil… instanța din România nu da doi bani pe viețile copiilor.

      Întrebăm și noi onoratele instanțe care este fapta pentru care ești închis pe viață? Cât de redus mintal sa fii ca judecător să-i dai drumul animalului ăstuia după 15 ani?????

      +3 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    7 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.