O dată nu a mers… a doua oară l-au legat. Cam asta se poate spune într-o singură frază despre ce s-a întâmplat într-un singur an cu un subofițer de la Penitenciarul de Maximă Siguranță Arad. Ioan Pavel Mihoc, subofițer la Penitenciar, a fost ridicat de ofițerii DGA și procurorul de caz, Codrin Gavra (parchetul de pe lângă Tribunalul Arad), sub acuzația de luare de mită.

Acesta ar fi promis unor deținuți că în schimbul unor sume de bani poate introduce în Penitenciarul Arad, obiectele pe care aceștia le solicită: în cazul de față e vorba de un ceas-telefon mobil, pentru care Mihoc a cerut 1000 de lei („cu împrumut”). Inculpatul era cel care asigura paza deținuților de la Penitenciar la instanțele de judecată.

Subofițerul a primit mandat de 24 de ore, până vineri când va fi prezentat magistraților-judecători, cu propunerea de arestare.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul SRI Arad și ofițerilor specializați din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor.

UPDATE 1: 

Înainte de a vă reda discuțiile (și care, până la urmă, i-au și pus cătușele lui Mihoc) între subofițerul de la penitenciarul Arad și unul dintre denunțătorii săi, trebuie să vă spunem că ne-am distrat când am aflat că acțiunea de introducere a unor lucruri în penitenciar are numele de cod „tramvai”, iar cea de schimburi între deținuți… „cu caleașca”. 🙂

Predispoziţia lui Mihoc Pavel pentru introducerea de  bunuri interzise în Penitenciarul Arad, contra unor sume de bani, se poate constata foarte ușor din înregistrările ambientale.

Din acestea reiese că Mihoc obişnuia să introducă obiecte interzise în penitenciar, îndeosebi în momentul în care escorta deţinuţii la muncă. În acest context, unul dintre denunțători i-a adus aminte inculpatului că, anterior, când se afla şi el în executarea pedepsei se introduceau mai uşortelefoane în penitenciar: „Că nu mai, nu mai e ICIMU’! Că ICIMU’… (S.C. I.C.I.M. S.A. Arad, societate care avea contract cu Penitenciarul Arad pentru furnizarea forţei de muncă – n. ns.) … făceam ce vroiam … făceam ce vroiam noi”. La care… Mihoc Pavel îi dă dreptate şi că, într-adevăr, ar putea introduce mai uşor telefonul în penitenciar dacă deţinutul ar fi scos la muncă: „Ee! Ce dracu’! Că aşa, la lucru, undeva, ar fi super.”

„Am pă cineva la puşcărie, acolo la voi … un prieten bun … un prieten de-al meu, numa’ ce-o picat cu înşelăciune, îi la puşcărie. O mai fost el … şi are nevoie de un de ăla”. Iniţial, Mihoc îi spune că nu se ocupă cu aşa ceva, iar zvonurile că ar avea asemenea preocupări nu corespund realităţii: „Nu mă fu…! Tu ai văzut ce-or păţit colegii mei …  Nu. Păntru ce să mă f…, mă, păntru un telefon? Io n-am făcut la nime’ niciodată, degeaba-s vorbele aiurea … io pă faţă îţi spun … io n-am … Deci dacă da, domnule, vorbele îs multe, da’ nu o fost … nu, da-ţi zic … şi la noi s-or golit telefoanele pă secţie.”

Denunțătorul nu a oferit vreo sumă de bani sau alt folos pentru introducerea telefonului, însă, ulterior, în cursul aceleiaşi conversaţii, inculpatul Mihoc Pavel i-a solicitat acestuia suma de 1000 lei cu titlu de împrumut: „Cum stai cu bănuţii? … păi dă-mi ceva, oricât … cât poţi … 10 beţe”, martorul afirmând că îi va da, dar să se mai gândească şi la varianta introducerii telefonului în penitenciar: „Pune-ţi capu’ la contribuţie că io … io numa’ cu tine vorbesc, numa’ în tine am încredere”.

În ziua următoare, cei doi se întâlnesc din nou, Mihoc spunând: „Cu cât poţi să mă ajuţi?” Inculpatul îi promite că se va interesa despre condiţiile necesare introducerii telefonului în penitenciar, iar dacă nu va reuşi, îi va restitui banii: „Oricum, aia urmează să mai vorbim… că trebuie să mă interesez care-s … deci vorbesc … şi dacă nu, oricum, ce mă ajuţi, înapoi … eu nu vreau să rămân dator la nimeni.” În acel moment denunțătorul îi arată inculpatului Mihoc un dispozitiv de comunicare la distanţă (telefon) disimulat sub forma unui ceas de mână, spunându-i că i-l va lăsa lui pentru a găsi momentul potrivit pentru introducerea în penitenciar.

Inculpatul: „Dacă nu pot, îţi spun …ce m-ajuţi, îţi dau înapoi. Dacă pot, îi dau. Păi aia-i, că trebuie să fie în primul rând pe cameră, să mă întâlnesc cu el la instanţă şi atunci se poate rezolva. Până atunci  n-ai cum. Nu pot să merg la el în cameră. … numa’ când îl duc şi-l prind eu la instanţă, să-l duc sus, ştii, când îl duc. Şi atunci eu i-l dau lui să-şi pună … (telefonul disimulat sub forma de ceas de mână – n. ns.) … altfel n-ai cum, frate. … deci asta-i varianta cea mai bună … deci eu am zis, fac tot posibilul, dar totul în timp, nu grabă”.

Ulterior, Mihoc îl întreabă pe interlocutorul său dacă deţinutul pentru care urmează a fi introdus telefonul este o persoană de încredere: „Ce ai atâta încredere în omu’ âsta, mă?”, martorul răspunzând: „eu fac bani cu el”. Inculpatul Mihoc Pavel a întrebat dacă este vorba de furturi: „furtişaguri?”, la care martorul îi spune sec: „Ieşi la pensie şi ai să vezi!”

Martor: „.. deci eu o să îţi las ţie tot. Înţelegi? Şi-ţi las şi ăsta şi ăsta … mă, cuvântu-i cuvânt la noi!”

Inculpatul: „Mă, noi suntem oameni… Da! Eu ti-am zis, acum îmi trăbă bani să mă ajuţi tu, aşa, nu-i vorba de bani … nimic… Mă, ţi-am mai spus că mă gândesc … deci, eu ţi-am spus, dacă se poate, eu îţi spun, deci eu nu mă cac pe mine, eu nu-s de două zile …eu ţi-am spus că încerc, mă! Eu n-am zis că nu se poate sau se poate.”

Martor: „Cum să zic, nu plătesc eu, plăteşte omu’, dă-l în morţii lui de zdreanţă, nevasta, nu eu! Nevasta plăteşte, nu eu … ”

Cu ocazia unei întâlniri ulterioare, Mihoc, bănuind că s-ar putea să fie înregistrat, a insistat că suma de bani ar reprezenta un împrumut fără legătură cu introducerea telefonului în penitenciar: „Dacă-ţi ceream bani împrumut, îmi dădeai? … Deci trebuie să vorbim realitatea … tu crezi că ăla e între noi_ … poate să strice o prietenie? … nu ăla tre’ să fie între noi la mijloc. Ţi-am zis că mă gândesc şi vorbim. Deci ăştia când mi-i dai, io ti-i dau înapoi, frate. Tu mă ajuţi pe mine la ananghie … ” Cu toate acestea, inculpatul a afirmat că dacă va fi ajutat cu acel împrumut, nu va mai pretinde vreo sumă de bani pentru introducerea telefonului în penitenciar: „Deci tu, dacă mă ajuţi, mă ajuţi aşa deocamdată, pe mine. Io-ţi spun că dacă înainte să pleci îmi laşi ăla … fără niciun leu”   Martorul Dragomir Mihai i-a spus inculpatului că banii i se cuvin pentru riscurile ce şi le asumă: „… îţi iei dreptu’, tu rişti”, iar acesta, necunoscând probabil că legea penală incriminează luarea de mită şi în forma pretinderii sau acceptării promisiunii, nu numai în cea a primirii efective a sumei de bani, a replicat că nu poate lua banii pentru introducerea telefonului în penitenciar în avans, ci numai ulterior, după ce va reuşi să îl introducă,  iar suma pe care urma să o primească în acel moment reprezintă de fapt un împrumut: „Io până nu … deci bă! Nu pot io să iau banii şi să zic, bă, îţi dau … nu-i vorba de bani, mă! … nu-mi trebe bani, mă … io vreau bani împrumut … ăia ce mi-i dai tu. Şi cu treaba aia o rezolvăm altfel (introducerea telefonului n. ns.) Când io am rezolvat, atuncia rezolvăm cu banii, până atunci nu … dacă mă ajuţi, mă ajuţi pe mine prima dată şi vedem care-i treaba. Ţi-am zis, io până nu rezolv cu treaba aia, io nu iau nimic. N-am zis că nu, am  zis  să încerc  să  vad care-i… dacă se poate sau nu, n-am zis nu, nu. De ce să spun nu dacă? Să vedem, am zis, da’ nu de azi pe mâine … să văd, deci nu promit, nici nu zic da. Dacă se poate, da. Dacă nu se poate … io nu-s de două zile la puşcărie şi mă ştiu toţi. Oricum, îl iau de-o parte şi-i spun. Deci înainte de a face o treabă, io vorbesc cu el şi-i spun.”

La finalul întâlnirii, înainte de a se despărţi, inculpatul Mihoc Pavel îi spune matorului că, de fapt, împrumutul acordat reprezintă în limbaj codificat preţul pentru introducerea telefonului în penitenciar, dojenindu-l pentru lipsa de precauţii: „Dacă vroiai să-mi dai, îmi dădeai din prima. Nici nu suflai o vorbă de nimic: bă, fraiere, uite aici, eşti prietenu’ meu, poftim! Când vin data viitoare mă suni dacă rezolvi cu ăla sau nu. Asta trebuia să-mi spui, că nu suntem copii. Pe bune, …(numele martorului), nu m-am aşteptat.”

***

Până la urmă, „împrumuturile” despre care vorbește Mihoc i-au pus, cum spuneam, cătușele. În momentul în care l-am întrebat dacă e vinovat, acesta striga: „Nu. Nu e adevărat!”. Însă, ce fel de ofițer poți fi când discuți atât de natural cu deținuți sau foști deținuți, despre bani, furtișaguri și alte cele de prin penitenciar și instanțe.

UPDATE 2

Subofițerul a fost arestat pentru 30 de zile – decizie a magistraților judecători.