Scandal la Fashion Winter Festival! Arădeanca Bianca Tirsin a pierdut titlul „Miss Diamond” din cauza vârstei
În cea de-a doua seară a evenimentului Fashion Winter Festival de la Brașov a avut loc, ca în fiecare an, concursul „Miss Diamond”, în urma căruia s-a desemnat cea mai frumoasă fată care va reprezenta țara noastră la competiția mondială din Tunisia. La concurs a participat și Miss Arad 2015, Bianca Tirsin, clasându-se pe locul 3… deși organizatorii recunosc că ar fi meritat marele titlu. De ce nu a câștigat locul 1? Pentru că nu are vârsta legală (minim 18)… cu toate că i-au permis să participe chiar și la vârsta de 17 ani.
Câștigătoarea este Lavinia Grigore, o tânără din Câmpulung Muscel, care, culmea, nu era printre favorite. Mai mult, la anunțarea titlului, asistenta a fost surprinsă, întrucât membrii juriului ar fi văzut pe altcineva drept diva nopții. Juriul a dat note de trecere pentru brașoveanca de 23 de ani Denisa Mladin și… tânăra Bianca din Arad, potrivit wowbiz.ro.
Dacă pentru Denisa (ocupanta locului doi), nimeni nu a dat nicio explicație de ce ar fi ieșit din cărți, ei bine, în privința adolescentei Bianca (clasată a treia), motivarea că a pierdut titlul a fost una de neînțeles pentru cei prezenți.
Organizatorii au argumentat că arădeanca nu a luat coronița pentru că abia a împlinit 17 ani în ianuarie, iar în regulamentul internațional e stipulată că dacă nu are 18 ani, nu poate primi derogare de participare la finala mondială. Întrebarea tututor a fost una logică: dacă nu avea nicio șansă de a câștiga, de ce a fost acceptată să participe la competiția internă și de ce au lăsat-o să spere la marele premiu?
Organizatorii au vrut, totuși, s-o consoleze pe arădeanca Bianca Tirsin și i-au spus că o vor trimite la un alt concurs de Miss, de data aceasta „Miss Globe”… dar numai la anul, atunci când va fi majoră.
Bianca Tirsin deține deja trei titluri: Miss Arad 2015, Miss Fainoșag 2015 și Miss Catwalk 2015.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, vorbărie goală. De fspt, și literatura sau dramaturgia este vorbărie doală, nu doar ziaristica. Și fără un conflict serios (ca-n textele manelelor unde "dujmanu" (...)
D-mnul Valer,au subordonat politic prin punere în functii în Institutiile de Control ale Statului de oameni slab pregātiti,obedienti,santajabili,cupārātori de diplome(ex Min Interne, (...)
Prima imagine este cu Domnul Riviș-Tipei junior chiar la începuturi după ce a ajuns consilier. Iar poza aceea de la Bruxelles cu soborul de preoți, oare ce ilustrează?