vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Proiectul Atlas, sau când arta întâlnește tehnologia. O expoziție marca Latiș Cătălin, la Astra

    de Raluca Medeleanu | 8 decembrie 2016, 9:12 PM | Cultură | Recomandările editorilor

    0

    Atlas, titanul care ține întreaga lume pe ai săi umeri, a fost chintesența celei mai noi expoziții semnate de artistul arădean Cătălin Latiș, designer și cadru universitar la Facultatea de Design de la UAV. Vernisajul a avut loc joi seară, într-una din sălile de clasă a Școlii Profesionale „Astra”, în prezența directorului adjunct Cristian Stoica și a unui grup de elevi ai școlii. 

    Expoziția conține o serie de desene realizate cu isograph-ul pe hârtie sau realizate în programe pe calculator și printate pe pânză, prin care Latiș își imaginează automobilele viitorului. Întrebat fiind de unde această asociere între tehnică și titanul Atlas, artistul a spus că, în viziunea sa, tehnica ține pe „umeri” întreaga lume contemporană, așa cum o făcea titanul în mitologia greacă.

    Decizia de a alege școala „Astra” să găzduiască expoziția de artă aparține lui Cristian Stoica, mai ales datorită profilului tehnic al școlii. Acesta l-a contactat pe Latiș, propunându-i să expună lucrări de artă în școală, cu scopul de a provoca elevii să intre în contact cu lumea artei, ceea ce Latiș a și făcut. În cadrul speech-ului său de la vernisaj, acesta a îndemnat elevii să privească cu atenție lucrările, de fiecare dată când vor avea ore în sala respectivă, pentru a își antrena imaginația. „Peste mai mulți ani, când nu o să mai fiți în școală și o să lucrați în acest domeniu, o să vă amintiți cu drag de aceste momente și de aceste imagini”, le-a spus Cătălin Latiș.

    Căci – nu-i așa ? – ce azi poate fi doar un produs al imaginației, în artă, mâine poate fi un produs finit, în tehnică.catalin-latis-1 catalin-latis-2 catalin-latis-3 catalin-latis-4 catalin-latis-5 catalin-latis-6 catalin-latis-7 catalin-latis-8 catalin-latis-9 catalin-latis-10 catalin-latis-11 catalin-latis-12 catalin-latis-13 catalin-latis-14 catalin-latis-15 catalin-latis-16 catalin-latis-17 catalin-latis-18 catalin-latis-19 catalin-latis-20 catalin-latis-21 catalin-latis-22 catalin-latis-23 catalin-latis-24 catalin-latis-25 catalin-latis-26 catalin-latis-27 catalin-latis-28

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.