Primăria a dat ordin ca trotuarul de pe Calea Romanilor să fie refăcut integral
Știre inițială (1 octombrie): Primăria a oprit lucrările de pe Romanilor, întrucât compania nu a respectat prevederile legale
Comunicat. Primăria municipiului Arad a dispus sistarea execuţiei lucrărilor de refacere a trotuarului de pe Calea Romanilor, pe sensul de mers spre Piaţa Romană, întrucât compania RCS&RDS nu respectă prevederile avizului de săpătură. Conform Regulamentului privind avizarea, executarea, urmărirea şi recepţionarea calitativă a lucrărilor edilitar-gospodăreşti (carosabil, trotuare, platforme, alei şi zone verzi) din municipiul Arad, societatea care a intervenit la rețele are obligaţia de a reface integral suprafața afectată, pe toată lățimea trotuarului din porțiunea afectată, nu doar șanțul respectiv.
Update (4 octombrie):
Comunicat. În urmă cu numai câteva zile, Primăria municipiului Arad dispunea sistarea lucrărilor de refacere a trotuarului de pe Calea Romanilor, pe sensul de mers spre Piaţa Romană, întrucât compania RCS&RDS nu respecta prevederile regulamentului privind avizarea, executarea, urmărirea şi recepţionarea calitativă a lucrărilor edilitar-gospodăreşti (carosabil, trotuare, platforme, alei şi zone verzi) din municipiul Arad. Acesta vorbeşte despre obligativitatea societăţii care a intervenit la rețele de a reface integral suprafața afectată, pe toată lățimea trotuarului din porțiunea afectată.
În cursul zilei de marţi, 3 octombrie, compania RCS-RDS a început frezarea îmbrăcăminţilor asfaltice, o primă etapă în vederea refacerii trotuarului de pe Calea Romanilor.
Biroul de presă al Primăriei Municipiului Arad
Comentariile portalului
Am văzut ceva asemănător în Prizren-Kosovo, în, 2019. Erau îmbrăcate cu ele tulpinile pomilor din zona pietonala. Din cate îmi amintesc, era un proiect scolar.
Frumos.Un OM cu suflet URIAS. Felicitāri
O mare parte sunt plamaditi sub sutana lui Noghiu urmașul patriarhului Daniel sau 50 cent vedetă la polivalentă cu 3 mii de zombi. CredeNumai și nu cerceta Votează PLN Da Construim. (...)