vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Lucrările la Timişoara Centrum, cel de-al treilea mall din capitala Banatului, încep în primăvara anului viitor. Când va fi deschis

    de - | 13 decembrie 2015, 12:54 PM | Naţional

    0

    Lucrările de construcţie la cel de-al treilea mall din oraşul de pe Bega vor începe în primăvara anului 2016. Anunţul a fost făcut de investitor, Alpha Group Investments, care a obţinut autorizaţia de construire. Deschiderea pentru public a Timişoara Centrum este programată pentru finalul anului 2017, potrivit PressAlert.

    „Timișoara Centrum își propune să domine peisajul de retail cu un set distinctiv de caracteristici. Calendarul proiectului este aliniat cu planurile inițiale, iar obținerea autorizației de construire reprezintă un pas important în desfășurarea întregului proces. Această etapă ne permite să valorificăm eforturile de până acum, respectând promisiunea de a deschide centrul în 2017”, declară Ali Ergun Ergen, omul de afaceri care se află la cârma acestui proiect, atât în calitate de expert de retail cât și de co-investitor alături de Alpha Group Investments, vehicolul de investiții afiliat al Alpha Bank.

    Timişoara Centrum a fost lansat în această toamnă şi este gândit ca un centru de lifestyle de ultimă generație, concentrat pe modalități multiple de petrecere a timpului liber, shopping și socializare, cu facilități recreaționale și funcționale. „Construim mai mult decât un mall. Obținerea autorizației de construire validează propunerea noastră pentru Timișoara, conținutul său permițându-ne să venim cu cel mai complex și performant produs de retail la nivel național. Ceea ce este o mare reușită. Piața înțelege că aducem un concept nou, cererea de leasing este una extrem de pozitivă. Mai mult, începerea lucrărilor de construcție în primăvara anului viitor răspunde obiectivelor noastre comerciale ”, a mai adăugat Ergen.

    Timişoara Centrum va fi realizat pe Calea Circumvalaţiunii, iar investiţia se ridică la 80 milioane euro. Vă reamintim că, în această toamnă, au început şi lucrările la OpenVille, ansamblul urbanistic din imediata vecinătate a Iulius Mall Timişoara, în care vor fi investiţi 220 milioane euro. De asemenea, noul mall din Calea Şagului va fi inaugurat cel târziu în primăvara anului viitor.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.