Educația arădeană e dusă, începând cu acest an școlar, la un alt nivel. ISJ Arad își face o schimbare totală de look, introducând pe lista de inspectori școlari o persoană mai mult decât interesantă pentru un post cu adevărat important. Din anul școlar 2017-2018, avem inspector școlar nou pe „educație permanentă”! Adică cum? (cacofonie intenționată). Adică, simplu. Ce nu înțelegi de aici? Un inspector care o să asigure educația elevilor urbei în mod… permanent și irevocabil.

Postul este ocupat de nimeni alta decât Violeta Varga, această Miss Congeniality de Aradcare a ocupat în trecut o funcție cu adevărat profundă, anume director adjunct al Centrului Școlar de Educație Incluzivă, unde a venit în sprijinul multor copii cu sufletul ei… mare. Lipsa ei dintre copiii nevoiași a lăsat un gol și mai mare, însă totul pentru o cauză nobilă! De acum, ea o să supravegheze educația tuturor copiilor, încât ne închipuim îndată invidia stârnită printre celelalte orașe ale țării. Ba și prin București – pe unde mademoissela a făcut multe drumuri la viața ei, cu interese strict profesionale – se va resimți, mai mult ca sigur, o frustrare printre copii. Presupunem că îndată își va semna o cerere de mutare până și al nost’ copil preferat, Adi… acel veșnic copil minune.

În fișa postului, se stipulează că doamna Varga va trebui să asigure un mediu educațional pacifist în rândul elevilor, fără violență, fără droguri, să sprijine şi îndrume viaţa asociativă a elevilor (Consiliul Şcolar al Elevilor, Consiliul Judeţean al Elevilor), să coordoneze activitatea directorilor palatelor şi cluburilor copiilor, să coordoneze programe de perfecţionare pentru cadrele didactice din domeniul educaţiei sau în domeniul specific de activitate, să transmită direcţiilor de specialitate propuneri de îmbunătăţire a activităţii în teritoriu ș.a.m.d., toate de altfel activități pe care credem că le va duce cu mare succes la final, mai ales dat fiind faptul că doamna Varga este de meserie LOGOPED, astfel că are antrenament extrem la pronunțarea corectă a cuvintelor.

Dar ceea ce e poate cel mai importat în atribuțiile funcției de inspector școlar pentru „educație permanentă” e că acesta trebuie să gândească strategia de distribuire a fondurilor materiale și… financiare. Da. V-ați prins?

Informația altfel… doar (dar nu neapărat) în imaginația noastră, mai ales a oamenilor… care suntem

Inspectoratul Școlar Arad a intrat în epoca „Anca Stoenescu”. Astfel, pentru a-și betona relația pe care o are cu prefectul Aradului, Florentina Horgea, și ca să nu fie cumva schimbată cu Maria Pașcalău, doamna Stoenescu o numește pe numita Violeta Varga (cică iubita fratelui prefectei…) în funcția de inspector școlar să se ocupe cu… ce vrea ea. Că, sincer, nu credem să mai existe vreun bărbat în inspectoratul acela care să-și permită cumva să o tragă de „urechi” pe proaspăta inspectoare, mai ales că ele… urechile… sunt de „Iepuraș” al lui Hugh Hefner.

Sincer, ne uităm la fotografiile pe care INSPECTOAREA susținută de PSD Arad, Violeta Varga, le postează pe Facebook și nici nu știm dacă să plângem sau să ne bucurăm pentru elevii din județul Arad, bărbații din Inspectoratul Școlar, părinții elevilor, oamenii politici și… abonații de la Playboy care au de pierdut sau de câștigat.

În mod clar, fotografiile de pe profilul acesteia de Facebook sunt, majoritatea, trucate (lăsate pe opțiunea „public”, ca să ne înțelegem!).

Nu cunoaștem motivul, însă putem să bănuim că ori vrea să excite vreun bărbat anume, ori proaspăta inspectoare școlară Violeta are, în fiecare zi, înainte de întâlnirea cu elevii, oră de spiritism cu Freud. Nu în ultimul rând, credem că inspectoarea (detașată) generală Anca Stonescu înțelege cel mai bine postările „Iepurașului”, că altfel n-ar da like-uri pe bandă rulantă… Sau?


Citește și: „Inspectoarea Pisi”, Violeta Varga, și-a dat demisia din funcția de inspector școlar


Mai jos, vă prezentăm galeria foto promisă în titlu. Trimiteți, așadar, copiii la teme!…

Două fotografii, aceeași zi. Una, de la noi. Alta, de pe Facebook-ul Violetei Varga

Două fotografii, aceeași zi. Una, de la noi. Alta, de pe Facebook-ul Violetei Varga

15726581_661410510705742_2468222788909979879_n

15781240_665070683673058_1370075768444411825_n

15941394_671457273034399_8294069945443448842_n

16406888_681496832030443_340680416810144115_n (1)

16683876_688914417955351_6037893987328936295_n

16730439_690196567827136_1742125987862056119_n

17156098_702548233258636_2692810102017483872_n

17353510_704558083057651_2777622886185661656_n

18194862_728131040700355_5251815580919072897_n

18767438_745369232309869_1050293549047835006_n

19029224_747894678723991_3977224090772883370_n2blur

19059165_769967396516719_6112747593615178901_n

19702197_762212627292196_5177399607196911619_n

21077541_787301271449998_2054033271578974864_n

21192341_788985284614930_8871741850027985558_n

21984053_1986667781622455_139641122_n

21984451_1986667864955780_916842165_n

IMG_9996

PresMiss17-7-700x466blur

22014539_1514774038615597_1763870539_n

22052710_1514776828615318_72531374_n

violeta varga inspector educatie permanenta

Raluca Medeleanu, Alin Olteanu, 25 septembrie 2017, 12:57 PM