Drapelul legiunii lui Avram Iancu a fost vândut cu 105.000 de euro
Drapelul legiunii lui Avram Iancu, obiect care a fost expus în cadrul unei expoziții dedicate Revoluției Pașoptiste la Colegiul Național „Moise Nicoară”, la sfârșitul lunii trecute, a fost pus la licitație.
Valeriu Sângeorzan, directorul de marketing și vânzări al casei de licitații Artmark ne-a spus în ianuarie că prețul de pornire urma să fie de 5000 de euro.
Potrivit informațiilor oferite de Adevărul, drapelul s-a vândut la o sumă fabuloasă. În cadrul licitației organizate la București, un om de afaceri a achiziţionat cu 105.000 de euro drapelul Legiunii Auraria, conduse de Avram Iancu în anii 1848 – 1849, cei ai Revoluţiei din Transilvania. Timp de 150 de ani, până în 2001, drapelul a fost păstrat în ţinutul moţilor, însă apoi a ajuns în posesia politicianului Corneliu Vadim Tudor.
Comentariile portalului
Foarte cinstit: asemenea gesturi, adică atentatele la persoanele politice, pot fi împărțite în două. Prima și cea mai numeroasă categorie, cea a celor care, numiți mai nou (...)
Pe strada Preparandiei trec cu mașina de vreo 3-4 ori pe săptămână și aproape că simt o durere fizică când mă gândesc la componentele (...)
Revenind la tema articolului (nu, că aminirile din tinerețe , chiar și din Armată, nu ar fi interesante...), chiar credeți că DOAR discursurile violente (gen Putin, Trump, Orban, etc.), (...)