luni, 11 noiembrie, 2024

Special Arad Logo

    Premieră! O arădeancă absolventă la Moise, printre cei trei consilieri locali români pentru Londra

    de - | 9 mai 2022, 9:39 AM | Contributors | Recomandările editorilor

    0

    (foto: Twitter Oana Olaru)

    Comunitatea românească din Marea Britanie are acum șase reprezentanți în consiliile locale de pe întinsul regatului, după ce trei candidați de naționalitate română au fost aleși consilieri locali în Londra în urma alegerilor din 5 mai.

    Trei români își vor începe în premieră mandatul de consilier local în Londra după ce au avut succes în ultimelor alegeri locale desfășurate în Marea Britanie joi, 5 mai 2022:

    Oana Olaru, candidată din partea Partidului Laburist, votată de 1442 de alegători în secția electorală Downham din districtul metropolitan Lewisham, sudul Londrei (Oana Olaru este de origine arădeancă, absolventă a Colegiului Moise Nicoară);

    Teo Benea, aleasă de 1492 de votanți laburiști în Sudbury, Brent, în nord-vestul Londrei, zonă locuită de cea mai numeroasă comunitate de români din UK;

    Adrian Pascu-Tulbure, care a devenit consilier local ales ca reprezentant al Partidului Conservator cu 922 de voturi în Parsons Green and Sandford, parte a districtului Hammersmith and Fulham din centrul Londrei.

    Cei trei se alătură celorlalți trei candidați români învingători în alegerile locale britanice din 6 mai 2021 și anume: Alexandra Bulat (Consilier local laburist din Cambridge); Nicu Ion (un român de etnie romă ajuns consilier local laburist în Newcastle, nordul Angliei) și Angela Perescu-Boatwright (consilier local la Exmouth, comitatul Devon din sud-vestul Angliei, unde a candidat din partea Partidului Liberal Democrat).

    Onoarea de a fi ales

    „Mă simt absolut onorată că am fost aleasă ca și consilier laburist în Downham, Lewisham, devenind primul consilier român din sudul Londrei. Aștept cu nerăbdare să încep noua activitate și să muncesc asiduu pentru toți rezidenții și grupurile comunitare pe care le voi reprezenta alături de minunații mei colegi. Mulțumesc tuturor celor care ne-au acordat ajutorul”, a declarat Oana Olaru, într-o postare pe rețeaua de socializare Twitter.

    Oana este o arădeancă licențiată în Politici Internaționale și Managementul Turismului Internațional la University of East London și a obținut titlul de Master of Science în Politici Publice Internaționale în cadrul University College London în 2015. Ea a acumulat o experiență bogată ca funcționar superior în diferite primării din centrul și sudul capitalei britanice, fiind activă în Partidul Laburist de peste șapte ani.

    „Am încercat să mobilizez comunitatea de români din ușă în ușă, am vorbit în românește, i-am încurajat să voteze, unii au votat. Comunitatea noastră are foarte mari așteptări, dar din păcate nu se implică”, observa timișoreanca Teo Benea, aleasă în districtul metropolitan Brent, citată de Ziarul Românesc. Ea ajungea în Marea Britanie în urmă cu 14 ani ca studentă la Universitatea Robert Gordon din Aberdeen, Scoția. Tânăra româncă a absolvit și un master în Studii Europene la Maastricht, în Țările de Jos, iar în prezent este Senior Account Manager la o mare companie de consultanță londoneză. Teo Benea, care a început să activeze în Partidul Laburist în 2009, a obținut joia trecută unul dintre cele 57 de posturi de consilieri locali disputate la alegerile locale din Brent.

    „Este o onoare să fiu ales și sunt dornic să mă pun la dispoziția comunității. Adevărata provocarea de-abia acum începe”, a mărturisit și conservatorul Adrian Pascu-Tulbure. Acesta este născut la Piatra Neamț, dar s-a mutat în Anglia împreună cu părinții în 1991. Adrian a absolvit în Anglia renumita Cambridge University, specializarea Literatura Engleză. El s-a remarcat din punct de vedere profesional lucrând pe rând în Ministerul Transporturilor, la Ministerul Finanțelor sau în Trezorerie; și a fost frecvent preocupat de România și români prin intermediul fundației British Romanian Connections înființată de părinții lui.

    Învingători și învinși

    Numeroși români s-au înscris în recenta competiție electorală din Marea Britanie, dar puțini au fost cei care au benficiat de o susținere suficientă din partea votanților. Câțiva dintre perdanții de naționalitate română ai alegerilor din 5 mai în capitala Regatului Unit au fost: Daniel Adam (candidat independent, Redbridge, Londra), Daniel Moraru (Partidul Conservator, Redbridge, Londra), Florin Lazăr (Partidul Conservator, Barking and Dagenham, Londra), Horia Bogdan (Partidul Liberal Democrat, Mile End, Londra), Ștefan Voloșeniuc (Partidul Conservator, Edgware, Londra), Octavian Chirilă Filip (Partidul Conservator, Vicarage, Watford) sau Cristian Stîncanu (candidat independent în districtul metropolitan Brent din Londra).

    Peste 4350 de fotolii de consilieri în aproximativ 140 de consilii locale au fost disputate prin vot public joi, 5 mai 2022, numai în Anglia.

    Consilier local în Marea Britanie

    Rolul consilierilor locali în Marea Britanie este acela de a reprezenta interesul tuturor rezidenților dintr-o circumscripție electorală în toate activitățile administrației publice locale la care iau parte. Orice persoană poate lua legătura cu consilierul local desemnat să o reprezinte fie prin telefon sau în cadrul ședințelor publice ale consilierilor locali, dar și față în față, prin intermediul întâlnirilor organizate regulat la biroul fiecărui ales.

    Consilierii locali britanici nu sunt remunerați cu un salariu lunar pentru activitatea depusă, beneficiind doar de anumite indemnizații.

    – Marcel Istrate –

    (St. Albans, Marea Britanie)

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.