Costel a fost dat în urmărire internațională. L-au prins polițiștii de la vama Nădlac
Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat o persoană pe numele căreia era emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii.
În data de 17 decembrie, în jurul orei 21.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice trecerii frontierei, cetăţeanul român Costel E., în vârstă de 28 de ani, din judeţul Galaţi.
În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele tânărului era emis, de către autoritățile din Austria, un mandat european de arestare, pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii.
Pe durata controlului de frontieră, cel in cauza a manifestat stări de leşin, drept urmare polițiștii de frontieră au solicitat prin apel unic la 112 asistenţă medicală în Punctul de Trecere a Frontierei. În urma consultării tânărului de către un echipaj medical din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Arad – Substaţia Pecica, acesta a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad pentru investigaţii deoarece a fost diagnosticat cu atac de panică.
S-a dispus transportarea sub escortă la spital si după ce i-au fost acordate îngrijiri medicale de specialitate, persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
Comentariile portalului
Acest lucru ar trebui sa facă și cei pe care i-ați criticat , dar din păcate acest lucru nu se va întâmpla. Goana după ciolanul de inca 4 ani , (...)
Nu este nimic greșit în a spune, pur și simplu, "Vă cer iertare, am greșit!" Ar fi bine să ne oprim puțin și să recunoaștem față (...)
👏 Frumoasă analiză autocritică ..., și am fost tentat să dezvolt ideea, dar am decis să n-o fac ! . Nu am să vă / mă scuz pt tonul acid, spre agresiv, al criticilor fă (...)