De ani de zile am atras atenția și am solicitat autorităților locale amenajarea, în municipiul Arad, a unui spațiu special, o agora, o piață destinată strict evenimentelor speciale ale comunității. Nu s-a auzit și nu s-a luat nici o măsură pentru că nu venea pe linia partidului conducător!
An de an, zilele Aradului, Festivaluri de tot felul, Târgurile de Crăciun și de Paști s-au organizat într-un spațiu modest mai ales în fața Primăriei Arad. Anul acesta Târgul de Paști s-a organizat tot în zona Primăriei Arad, într-un cadru mai restrânsm protejându-se rondourile cu flori, poate pentru a arăta că suntem (pentru a doua oară) în concepția pentru cucerirea titlului de Capitală Verde Europeană – 2019.
În mod sigur, organizatorul acestui eveniment (Centrul Municipal Cultural Arad), habar nu are ce înseamnă un Târg al Sărbătorilor Pascale desfășurate într-un oraș cu adevărat european. Sa întâmplat însă, la acest târg un atentat la civilizația secolului XXI.
Niște nevinovați iepurași, uitați în zona Primăriei Arad după închiderea oficială a Târgului de Paști, au fost uciși bestial de o haită de câini vagabonzi, prezenți în zona centrală a Primăriei Arad (poate să păzească instituția).
Evenimentul nu arată că în Arad, problema câinilor vagabonzi nu este rezolvată, că la Arad organizatorul de evenimente (CMC Arad) este în zona neprofesionalismului iar Poliția locală, deși e dotată cu mașini și tot ce e nevoie de a asigura un serviciu public de calitate, este departe de nevoile și aspirțiile arădenilor. Față de aceste nefericite avenimente și față de cheltuirea banului public de către instituții publice iresponsabile, Asociația Pnetru Reformă Civică protestează și cere C.L.M Arad să demită imediat conducerile celor 2 instituții. Le spunem arădenilor că dat fiind astfel decruzimi față de animale nevinovate, cu neprofesionalism în funcții publice, plătiți cu banul public la greu, dar fără performanță, Aradul va rata și anul acesta titlul de Capitală Verde Europeană pentru că astfel de recunoștere europeană nu se câștigă cu conduceri numite pe bază de carnet de partid. Le recomandăm arădenilor ce se cred în Paris și care, cu dragoste, agață lacate pe Pasarela de la Ștrand, să agațe acolo poze cu iepurași în doliu, poate, poate se emoționează cineva. Jenă pentru aceia care nu au înteles că a fi în serviciul public nu inseamnă doar să-ți ridici leafa, ci să fi în slujba comunității. Demisile d-lor și doamnelor din CMCA și de la Poliția locale, singurul mod de a arăta arădenilor că aveți bun simț.

-, 21 aprilie 2017, 2:37 PM