Centrale pe peleți și panouri solare – cu bani de la stat! Acum se finalizează programul „Casa Verde”
În acest an, Administrația Fondului pentru Mediu va derula Programul „Casa Verde” privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, pentru care s-au alocat 44 milioane lei pentru finanţarea contractelor în vigoare şi 95 milioane lei pentru contracte noi şi se estimează că aproximativ 15.000 de persoane fizice vor beneficia de finanţare, potrivit Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).
În acest moment, Ghidul de finanţare a programului „Casa verde” este în curs de elaborare. Se stabilesc criteriile de eligibilitate, potenţialii beneficiari, modalitatea de implementare a acestuia, ţinând cont de necesităţile actuale.
Astfel, în vederea deschiderii unei noi sesiuni pentru această categorie de program au fost alocate fonduri de peste 90 milioane lei, fonduri de care vor beneficia aproximativ 15.000 de persoane fizice. Modalităţile de finanţare şi criteriile pe care trebuie să le îndeplinească beneficiarii se vor regăsi în propunerea de ghid, ghid care va fi supus dezbaterii publice pe site-ul ministerului.
Proiectul ghidului va fi făcut public până la sfârşitul lunii mai.
În paralel se va derula și proiectul „Casa Verde plus”, care implică finanţarea atât a caselor cât și a blocurilor de apartamente.
Programul se adresează persoanelor fizice, care primesc sume nerambursabile de până la 6.000 lei, dacă își instalează panouri solare sau centrale pe peleți, și de maximum 8.000 de lei pentru pompe de căldură.
Pentru a beneficia de finanțare, solicitanții au obligația ca în termen de 60 de zile de la obținerea aprobării să semneze contractual. În termen de un an trebuie să instaleze sistemele, pe cheltuiala proprie. Ulterior, după ce lucrările sunt finalizate, vor solicita Agenției Fondului de Mediu decontarea cheltuielilor eligibile.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, vorbărie goală. De fspt, și literatura sau dramaturgia este vorbărie doală, nu doar ziaristica. Și fără un conflict serios (ca-n textele manelelor unde "dujmanu" (...)
D-mnul Valer,au subordonat politic prin punere în functii în Institutiile de Control ale Statului de oameni slab pregātiti,obedienti,santajabili,cupārātori de diplome(ex Min Interne, (...)
Prima imagine este cu Domnul Riviș-Tipei junior chiar la începuturi după ce a ajuns consilier. Iar poza aceea de la Bruxelles cu soborul de preoți, oare ce ilustrează?