Zeii rockului au năvălit în Cetatea Aradului (foto + video)





Toți iubitorii de rock din Arad – și se pare că nu-s puțini, căci au fost aproape 4000 – s-au adunat în inima cetății, ieri seară, pentru a asista la un eveniment de excepție, la granița dintre sacru și profan: concertul de rock simfonic „Classic meets rock” al Filarmonicii de Stat Arad împreună cu invitații speciali.
Bikeri, hard rockeri veritabili din perioada Constru, tineri cu tricouri Slipknot sau Nirvana, dar și oameni de toate categoriile care poate la prima vedere nu ți-ar da de crezut că „gustă” o Metallica sau un Deep Purple de exemplu, au luat cu „asalt” spațiul de regulă inaccesibil al cetății, umplându-i toate scaunele pregătite de organizatori, ba mai mult, adunându-se mulți și în picioare, sau tolăniți direct pe asfalt ori iarbă.
Evenimentul a început cu stil, dirijorul Giuseppe Carannante fiind adus de un membru Arad Bikers la poalele scenei direct cu motorul, de pe care a coborât însoțit de ropote de aplauze. Iar înainte să înceapă prima piesă, bikerii au ovaționat prin ambreierea repetată a motoarelor (vezi video).
Aparent o combinație imposibilă, primii care au riscat să cânte rock împreună cu o orchestră simfonică au fost cei de la Deep Purple în 1969, iar de atunci combinația s-a dovedit a fi un ingredient magic ce-ți garantează succesul unui spectacol. Exact ceea ce s-a întâmplat și aseară la Arad. Hituri de la Deep Purple, Van Halen, Nirvana, Bryan Adams, Metallica, Bon Jovi, Guns N Roses sau AC/DC au primit o forță incomensurabilă prin intermediul instrumentelor clasice.
Zeii rockului cu siguranță priveau de sus, satisfăcuți de ofranda primită. Cât despre decizia organizatorilor de a aduce evenimentul în Cetatea Aradului, sincerele noastre felicitări. Dacă nici show-ul de aseară nu a demonstrat potențialul indubitabil pe care îl are acest obiectiv pentru viața culturală și implicit turistică a Aradului, nimic nu o mai poate demonstra! Așteptăm ziua în care orice om, cetățean al lumii, să poată păși prin tunelul de intrare, la evenimente de acest calibru, fără să fie nevoit să-și prezinte și buletinul.
GALERIE FOTO
Comentariile portalului
Va mirati? Bufonul agent imobiliar a ajuns la putere...
Trist dar adevarat
"Amenințătoare"? E clar, 😒