Zece migranți afgani, depistați de polițiștii de frontieră arădeni la Nădlac II și la Vărșand





Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Vărșand și Nădlac II au descoperit zece cetățeni străini care încercau să treacă ilegal frontiera ascunși în automarfare.
În data de 26.11.2021, polițiștii de frontieră din cadrul Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand au depistat, pe sensul de ieșire din țară într-un automarfar condus de un cetățean turc, care transporta piese pentru instalații sanitare pentru o societate comercială din Franța, șase cetățeni din Afganistan. Aceștia sunt solicitanți de azil în țara noastră și încercau astfel să treacă fraudulos frontiera de stat.
Tot în data de 26.11.2021, dar la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, polițiștii de frontieră au depistat patru cetățeni din Afganistan ascunși într-un autovehicul condus de un șofer turc, care transporta textile și anvelope pentru o societate comercială din Suedia. Cei patru, solicitanți de azil în țara noastră, intenționau să ajungă în țări din vestul Europei.
În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este