Workshop pe teme medicale la UVVG

    de Special Arad | 7 iunie 2022, 9:55 AM | Educaţie | Sănătate

    0

    Comunicat. „Bolile pulmonare cronice pe timp de pandemie”, în organizarea Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.

    Dezbaterile de tip workshop deschid oportunităţi multiple pentru studenţi şi nu numai, în drumul acestora spre desăvârşirea profesională. La iniţiativa dnei rector, prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, prin cele şase facultăţi cu diverse domenii şi tipuri de specializare, pune un accent deosebit pe astfel de acţiuni. Aşa s-a născut şi workshopul: „Bolile pulmonare cronice pe timp de pandemie”, organizat în Campusul UVVG, prezentat de conf. univ. dr. Gheorghe Nini, şef lucrări univ. dr. Dana Olar și asist. univ. drd. Paula Barata.

    După aproape doi ani şi jumătate de pandemie, cu provocări şi incertitudini, cadrele didactice şi studenţii au dezbătut problemele cu care s-au confrunat în această perioadă, punând accent pe teme precum astmul bronșic sau boala pulmonară obstructivă cronică. Un interes deosebit a suscitat tema practică prezentată de asist. univ. drd. Paula Barata, în ceea ce privește simptomatologia pacientului pneumologic și care sunt metodele de investigare pe care le folosim în cazul unui pacient cu insuficienţă respiratorie. Studenții s-au aratat foarte încantați de aceste teme și nu au ezitat să pună întrebări și să dezbată probleme referitoare la pacienții cu boli cronice pulmonare.

    Finalul workshop-ului a adus un moment plin de emoţie, şef lucrări univ. dr. Dana Olar primind, în semn de apreciere, din partea studenţilor din anul V de la Facultatea de Medicină Generală, o diplomă de suflet pentru cursurile și sfaturile pe care le-au primit în acest an universitar. Vă reamintim că, în octombrie anul trecut, dna şef lucrări univ. dr. Dana Olar a primit titlul onorific de profesor emerit al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad în cadrul festivităţii de deschidere a anului universitar 2021-2022.

    „Am susţinut constant astfel de iniţiative, interacţiunea dintre cadrele didactice şi studenţi fiind deosebit de importantă în procesul educativ, în drumul spre formarea specialiştilor de mâine. Facultăţile cu profil medical din cadrul universităţii organizează periodic workshop-uri, conferinţe şi alte acţiuni de acest gen, care se bucură de apreciere în rândul studenţilor” – spune prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul UVVG.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.