Românul este veșnic nemulțumit, arădeanul parcă și mai tare, însă pe bună dreptate. De prea multe ori se fac lucrări de mântuială la noi în oraș, ori nu se fac, sau se rezolvă problemele doar cât să ne închidă gura o lună, poate două. Până aici nu e niciun arădean de pus la zid. Administrația e vinovată, poate și arădeanul care speră și visează prea mult, dar asta fac oamenii.

De ceva vreme avem o parcare, un fast-park, dorit de toată lumea, finalizat, însă încă nu au apucat arădenii să se bucure de el căci mai sunt niște acte de rezolvat înainte să fie dat în folosință. Știm cum funcționează lucrurile, așa că nu îi grăbim pe cei din administrație, chiar dacă am încercat (VEZI AICI).

După cum menționam și în articol, conform legii, spunea purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, parcările supraetajate nu se pot folosi încă de arădeni întrucât ele nu au fost date în administrarea Recons. Mai întâi va trebui să se supună la vot un proiect de hotărâre în Consiliul Local Municipal, iar abia după aprobarea acestuia și trecerea în administrarea companiei Recons se va putea trece la etapa licitațiilor. Teoretic am înțeles, cu practica stăm mai greu.

Și totuși, astăzi aflăm că acest fast-park, proaspăt amenajat, încă neutilizat, este într-o stare deplorabilă. De ce? Pentru că vrem o țară ca afară sau măcar un oraș ca Timișoara ori Oradea, însă avem oameni printre noi care se bucură când distrug. Și nu distrug ce e a lor niciodată, distrug doar ce le convine, ce e nou, ce lucește, ce e curat. Avem o vagă bănuială că este vorba despre oamenii străzii, sau poate niște rebeli care au avut chef să se distreze, însă nu înțelegem mentalitatea de peșteră de care dau dovadă unii. Ba chiar mai rău, locuitorii din preistoric se chinuiau să își facă una-alta ca să supraviețuiască, iar nouă ne place să nu avem nimic și dacă cumva se întâmplă să avem, ne place să ne batem joc, ca mai apoi să avem un subiect bun de comentat.

Nu-i dăm dreptate foarte des primarului Călin Bibarț, însă de aceasta dată nu putem să nu fim de acord cu el când spune că  „este trist, dar și revoltător să constat o asemenea batjocorire a investițiilor la care am contribuit cu toții”. Bătaie de joc este, însă arădenii au găsit și soluții, printre care camere de vedere, paznici sau polițiști locali puși să patruleze. Oare de asta avem nevoie, sau de cei șapte ani de acasă?