miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Vizită istorică a președintelui Irlandei și a liderul IRA la Londra

    de Special Arad | 9 aprilie 2014, 3:10 PM | Internaţional

    0

    Regina Elizabeth II l-a primit marţi pe preşedintele irlandez Michael D. Higgins, aflat într-o vizită de stat istorică de patru zile în Marea Britanie, un eveniment fără precedent la aproape un secol după independenţă, un act istoric care consacră reconcilierea între cele două state vecine.

    Mediafax  arată În prima zi a vizitei sale, preşedintele irlandez a „celebrat”, în faţa celor două camere ale Parlamentului din Westminster, „prietenia călduroasă” dintre cele două ţări. „Sunt aici într-un moment în care cele două insule ale noastre au ajuns la relaţii apropiate şi călduroase care altădată păreau imposibile”, a declarat acest poet şi fost ministru al Culturii, în vârstă de 72 de ani. „Aştept cu încredere un viitor în care această prietenie ar putea creşte şi mai mult şi în mod productiv”, a adăugat el.
    Partenerul cel mai important inclusiv din punct de vedere economic pentru Irlanda,  președintele irlandez a opinat, totuși, că „mai este un drum lung de parcurs, drumul unei reconcilieri durabile şi creatoare, iar cele două guverne ale noastre au responsabilitatea partajată de a încuraja şi de a-i susţine pe cei care trebuie să ducă la bun sfârşit procesul către o pace permanentă şi constructivă.”
    Preşedintele irlandez, a cărui funcţie este în cea mai mare parte onorifică, a venit de mai multe ori în Marea Britanie, de la preluarea funcţiei în noiembrie 2011, dar nu a avut niciodată dreptul la o vizită de stat.
    El a participat ulterior, în cursul serii de ieri, la o cină la castelul Windsor, în prezenţa reginei Elizabeth II, a premierului britanic James Cameron şi a fostului oficial din cadrul Armatei Republicane Irlandeze (IRA), Martin McGuinness.
    Invitaţia pe care regina i-a adresat-o acestui catolic în vârstă de 63 de ani, care a luptat împotriva dominaţiei britanice timp de 30 de ani de „tulburări” în Irlanda de Nord, este profund simbolică.
    Fost negociator al procesului de pace în această provincie, al cărei vicepremier este în prezent, Martin McGuinness s-a întâlni deja cu Elizabeth II în timpul deplasării sale fără precedent la Belfast, în iunie 2012. Suverana i-a strâns atunci mâna, marcând o reconciliere spectaculoasă.
    Suverana a salutat prezenţa preşedintelui Higgins şi şi-a exprimat speranţa faţă de un „viitor mai stabil” între cele două ţări. Prezenţa lui Martin McGuinness la palatul Windsor, la trei ani după ce a refuzat să participe la Dublin la o cină organizată în onoarea reginei, a fost considerată sâmbătă de către Gerry Adams, preşedintele Sinn Fein, principalul partid al comunităţii catolice, drept „un nou exemplu de angajament al Sinn Fein în favoarea unui viitor fondat pe toleranţă şi egalitate”.
    Sinn Fein, aripa politică a defunctei IRA, aparţine Guvernului biconfesional în exerciţiu la Belfast, chiar dacă scopul său ultim rămâne oficial reintegrarea Ulster în Republica Irlanda.

    „Mai sunt încă probleme de rezolvat dar noi mergem către reconciliere şi stabilirea unor relaţii mai bune”, a declarat tot marţi pentru BBC Conor Murphy, deputat al Sinn Fein şi participant la această vizită.
    O participare care va nemulţumi cu siguranţă unii protestanţi nord-irlandezi.
    Este „lovitura de graţie adusă victimelor nevinovate ale terorismului”, a declarat pentru BBC Stephen Gault, al cărui tată a fost ucis în atentatul cu bombă al IRA în 1987 la Enniskillen, soldat cu 11 morţi.

    Irlanda de Nord a cunoscut 30 de ani de conflict între catolici şi protestanţi, în cursul cărora au murit aproximativ 3.500 de persoane.
    La 16 ani după acordul de pace, autorii crimelor nu au fost toţi condamnaţi. În prezent, o dezbatere are loc între cei care vor „să întoarcă pagina”, acordând imunitate responsabililor de aceste atentate, şi unele familii ale victimelor care cer dreptate.
    În februarie, un tribunal londonez a reînviat polemica acordând imunitate principalului suspect în atentatul din Hyde Park, în centrul Londrei în 1982.
    Astăzi, preşedintele irlandez ar putea evoca aceste subiecte în timpul unei întâlniri cu premierul David Cameron.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.