vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    VIZE CANADA. Ce înseamnă pentru români includerea României pe Lista Ţărilor de Origine Desemnate

    de Special Arad | 12 octombrie 2014, 1:20 PM | Internaţional

    0

    Autorităţile de la Ottawa au decis vineri includerea României pe Lista Ţărilor de Origine Desemnate (Designated Countries of Origin), evoluţie care ar putea marca un progres în perspectiva eliminării obligativităţii vizelor, potrivit Gandul.info.

    Guvernul susţine, într-un comunicat, că, din perspectiva legislaţiei canadiene, plasarea pe Ţărilor de Origine Desemnate semnifică evaluarea României, alături de celelalte 41 de state incluse în 2012 şi 2013 pe această listă, drept o ţară sigură din perspectiva unor eventuale riscuri de abuz la adresa sistemului de azil din Canada în contextul respectării de către statul român a drepturilor omului, asigurării protecţiei cetăţenilor săi şi al negenerării de fluxuri de refugiaţi şi solicitanţi de azil.

    „Decizia anunţată de ministrul canadian al cetăţeniei şi imigraţiei, aplicabilă începând cu data de 10 octombrie 2014, reprezentă o recunoaştere directă a eforturilor depuse de România şi a cooperării bilaterale apropiate derulate în cursul ultimului an în vederea atingerii acestui obiectiv comun împărtăşit. România rămâne hotărâtă să valorifice, pe mai departe, fiecare oportunitate de dialog şi cooperare cu Canada, în scopul soluţionării, cât mai curând posibil, a acestui dosar, şi al fructificării depline în planul relaţiilor româno-canadiene a noilor oportunităţi pe care le creează consolidarea relaţiilor de parteneriat dintre Uniunea Europeană şi Canada, reliefate cu prilejul summit-ului UE-Canada din 26 septembrie 2014” se arată în comunicat.

    În urmă cu un an, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat pentru MEDIAFAX că a făcut şi efectuează demersuri pentru eliminarea vizelor impuse cetăţenilor români de către Canada, iar dacă aceasta nu se va întâmpla, atunci nu crede că Parlamentul va ratifica acordul de liber-schimb dintre UE şi această ţară.

    Românii şi bulgarii sunt singurii cetăţeni europeni care au nevoie de viză pentru a călători în Canada.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.