luni, 11 noiembrie, 2024

Special Arad Logo

    VIDEO. Imagini cu ultimele ore din viața lui Vișinel, bătut până la moarte în sediul Poliției Locale Arad

    de Ioana Costaș | 11 octombrie 2023, 12:32 PM | Știri Arad

    3

    Ultimele imagini video cu Mircea Vișan Muszunye, zis Vișinel, în vârstă de 32 de ani, în viață, au fost surprinse de camerele video amplasate în exteriorul sediului Poliției Locale de pe Calea Victoriei și îl arată pe tânăr întins pe targă, scos din clădire de echipajul SMURD și urcat în autospecială. În momentul în care cadrele medicale au ajuns la victimă, aceasta se afla deja în stop cardio respirator.

    Imaginile îl surprind și pe polițistul care l-a bătut – arestat preventiv acum sub acuzația de tortură urmată de moartea victimei – cum iese din sediul instituției și de îndreaptă direct spre autospeciala SMURD în care a fost urcată victima. Polițistul local a fost și el transportat la spital, după ce, fusese mușcat de bărbatul de 32 de ani.

    Ultimul lucru pe care victima l-a cerut înainte să-și piardă cunoștința a fost o sticlă cu apă care i-a fost dată de alți doi polițiști locali – unul dintre ei fiind cercetați pentru abuz în serviciu în acest caz.

    În biroul în care victima și-a trăit ultimele ore – fiind bătută crâncen – nu existau camere de supraveghere, însă cele amplasate pe exteriorul sediului Poliției Locale Arad au înregistrat momentul sosirii echipajului de poliție locală – compus din trei polițiști locali –de la Piața Gării, de unde-l ridicase pe Vișinel și unele dintre primele lovituri primite de acesta.

    În momentul în care autospeciala Poliției Locale Arad a ajuns în curtea instituției, în parcare, victima era încătușată cu mâinile la spate și stătea pe burtă, pe podeaua autospecialei, cu capul orientat spre ușa culisantă care era deschisă. Agentul Florin Nicolae Liber l-a lovit în mod repetat și nejustificat – așa cum arată imaginile – cu piciorul în zona capului, ca o pedeapsă pentru comportamentul pe care bărbatul de 32 de ani l-a avut în Piața Gării. Agresiunea a continuat într-un birou al Poliției Locale, victima – încătușată, cu mâinile la spate – fiind lovită de același agent, în mod repetat, cu bastonul (tonfă) în zona pieptului și a spatelui, conform Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

    Citește și: Rezultatul autopsiei tânărului de 32 de ani, torturat în sediul Poliției Locale: hemoragie cerebrală și ruptură de cord

    Mircea Vișan Muszunye a decedat patru ore mai târziu, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Arad. În urma efectuării autopsiei victimei s-a stabilit că decesul acesteia „a fost violentă. Ea s-a datorat şocului traumatic ca urmare a traumatismului cranio-cerebral cu hemoragie meningo-cerebrală, şi toracic cu leziuni de contuzie ale mediastinului, pericardului şi cordului urmate de ruptură de cord, cu hemopericard consecutiv, cu evoluţie rapid agravată de tulburările cascadei de coagulare a sângelui, survenite la un organism tarat, cel mai probabil pe fondul de intoxicaţie etanolică acută, cu sindrom de hepatocitoliză prin necroză de coagulare hepatocitară şi acidoză metabolică severă cu alterarea consecutivă a hemostazei fiziologice”.

    Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad „leziunile traumatice externe descrise în conţinutul constatărilor preliminare au putut fi produse prin loviri multiple repetate, cu corpuri dure şi contondente, posibil şi cu un corp contondent de formă cilindrică alungită, în condiţiile care vor fi stabilite de organele de anchetă”.

    Citește și: „Loviturile i-au cauzat moartea”. Familia tânărului decedat după o bătaie primită în sediul Poliției Locale Arad acuză polițiștii

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. aceste evenimente nedorite se pot evita prin baterea sistematica prin rotatie a persoanelor perfect sanatoase, care nu au un organism tarat precum defunctul, si anume:politisti,judecatori corupti,politicieni,primari…. ,bataile avand loc in zone amplasate in piete,gari, la limite municipiu sa se puna monito0are sa se stie ca la noi s-or taia stejarii da si coruptii.legenda spune ca din stejarul taiat s-au facut pulane, tomfe, butuci in care sa fie prinse picioarele condamnatilor
      atunci, racoriti de ura, se vor purta onorabil cu alde visinel

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    4 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.