joi, 9 mai, 2024

Special Arad Logo

    Update Polițist local din Arad reținut pentru tortură în cazul decesului tânărului de 32 de ani

    de Ioana Costaș | 5 octombrie 2023, 9:17 AM | Știri Arad | Topic special

    8

    Unul dintre cei doi polițiști locali bănuiți că l-ar fi bătut pe tânărul de 32 de ani, la jumătatea lunii iulie, în sediul Poliției Locale Arad de pe Calea Victoriei, a fost reținut azi noapte. Bătaia a fost urmată, la scurt timp, de decesul bărbatului.

    Ieri, Liber Florin Nicolae, polițist local în cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad, a fost reținut. În urma audierii polițistului local, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, procurorul de caz a decis reținerea acestuia pentru o perioadă de 24 de ore, iar astăzi va fi prezentat judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă.

    Faptul că dosarul a ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, înseamnă că încadrarea juridică a faptei a fost schimbată: din ucidere din culpă și purtare abuzivă în tortură ce a avut ca urmare moartea victimei.

    Avocatul familiei victimei a solicitat, în urmă cu ceva timp, schimbarea încadrării juridice a faptei, dar și extinderea urmăririi penale față de un al treilea polițist local: „Noi am depus o plângere penală la Parchet în care am solicitat angajarea răspunderii penale pentru infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Inițial s-a început urmărirea penală și au fost audiați în calitate de suspecți doi agenți pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă și ucidere din culpă, însă noi am solicitat schimbarea încadrării juridice și reținerea în sarcina celor două persoane a săvârșirii infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

    Am solicitat trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, parchet competent raportat la încadrarea juridică solicitată de noi și am mai solicitat extinderea urmăririi penale și față de cel de-al treilea agent, întrucât există suficiente probe că acesta a contribuit cu acte materiale la săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte”.

    liber florin nicolae

    Liber Florin Nicolae, polițistul local reținut pentru tortură (foto: facebook/Liber Florin Nicolae)

    Decesul, imediat după sosirea la spital

    Tânărul de 32 de ani a ajuns în mâinile polițiștilor locali în urma unui incident care a avut loc la jumătatea lunii iulie, în zona Gării CFR, după ce bărbatul ar fi stropit cu bere zidul unei clădiri. De aici a fost ridicat de polițiștii locali și dus la sediul Poliției Locale de pe Calea Victoriei, unde tânărul a suferit un stop cardiac. Bărbatul a fost preluat din sediul Poliției Locale de o ambulanță și transportat la Spitalul Clinic Județean Arad, însă a fost declarat decedat la scurt timp după sosirea la unitatea medicală.

    Familia tânărului a avut dubii încă de la început privind circumstanțele morții. Aveau să trăiască un șoc după ce au decis să caute dovezi chiar pe trupul neînsuflețit celui drag lor. Au făcut fotografii după ce pe cadavru au observat mai multe vânătăi, pe mâinile tânărului fiind vizibile și urmele încătușării, susține familia.

    UPDATE

    Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad a admis în această după masă propunerea de arestare preventivă înaintată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad în ceea ce-l privește pe polițistul local acuzat de tortură urmată de moartea victimei. Astfel, agentul a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Hotărârea Tribunalului Arad nu este definitivă, ea putând fi contestată.

     

    Citește și: „Loviturile i-au cauzat moartea”. Familia tânărului decedat după o bătaie primită în sediul Poliției Locale Arad acuză polițiștii

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Oare nu se impune o demisie de onoare din partea directorului Toma? Demisie din funcția de șef,fiind o instituție subordonată civil consiliului local al primăriei, care e forma de responsabilizare a instituției?
      De câți ani e Toma în funcție nu a avut timp să-i trainuiasca și anume ca se folosește violența doar în cazuri extreme, ce aici clar nu era cazul.
      Sa nu spună ca a fost un caz izolat ca au mai fost cazuri și cu cel căsăpit în dubă la Podgoria.
      Cum condamnă CLM tortura? dacă după un asemenea eveniment directorul Politiei Locale nu primește nici o sancțiune.

      +36 voturi
      +1
      -1
    2. Cautati „onoare” intr-o institutie creata pentru a fi sluga celui/celor care ii platesc , repectiv a primariilor ? Intr-o institutie „sluga” nu vei gasi decat oameni dispusi sa fie slugi , cuvantul „onoarea” produce asupra asupra angajatilor „slugi” lor acelasi efect pe care tamaia il produce asupra dracilor !

      +22 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    4 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.