duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    O vioară veche de aproape 300 ani, în mâinile unui strălucit tânăr arădean

    de Raluca Medeleanu | 16 martie 2024, 8:51 AM | Cultură | Topic special

    7

    (foto: Ramazan Karaoğlanoğlu)

    O vioară veche de aproape 300 ani a ajuns, din Germania, în mâinile unui tânăr arădean strălucit, care era în căutarea înlocuirii propriului instrument, ce deja nu se mai preta abilităților sale virtuoaze. Toate acestea au fost posibile, grație bunăvoinţei unei arădence plecată peste graniță de ceva timp și care și-a dorit ca la vioara – moștenire de familie să cânte un tânăr artist român. La recomandarea Asociației Jacques Faix, norocosul a fost – fără ezitare – Ştefan Şimonca-Opriţa.

    Tânărul arădean are 23 de ani și la ora actuală este masterand la Conservatorul Hochschule für Musik Saar din Saarbrücken, Germania, unde studiază cu renumitul violonist francez David Grimal. Ștefan a susținut recitaluri atât în țară (inclusiv la Ateneul Român), cât și în străinătate, în Luxemburg, Marea Britanie, Germania, Cehia (împreună cu PKF – Prague Philharmonia). Pentru că a devenit tot mai bun, profesorul său i-a recomandat să își schimbe vioara pe care învățase și să găsească una mai performantă, care să îi pună în valoare virtuozitatea. Darul surpriză pe care l-a primit acum a venit ca o mănușă.

    Vioara a ajuns la el printr-o circumstanță care merită povestită.

    Doamna Lucia Cristolovean este de origine din Arad, dar locuiește de ani de zile în Germania. Anul trecut, când a revenit într-o vizită în orașul natal, a dorit să viziteze și „Casa Pianului” despre care auzise lucruri bune.

    „Astfel de întâmplări ne validează țelul inițial” – Mihai Săcui, Asociația Jacques Faix

    Casa de pe Episcopiei nr.25 a fost reabilitată și transformată de proprietar într-un semi-muzeu/hub cultural. Acesta a înființat totodată și Asociația Jacques Faix, în memoria celui care a deținut, în urmă cu mai bine de 100 ani, în subsolul imobilului, prima și singura fabrică de piane din Arad.  În Salonul Pianului organiza numeroase concerte unde chema mari compozitori și instrumentiști, formându-se pe atunci un nucleu care a contribuit la dezvoltarea culturală a orașului. De la „reînvierea” din 2021, cei de la „Casa Pianului” încearcă exact acest lucru, să fie o platformă care să permită interacțiunea oamenilor valoroși, creativi, cu preocupări artistice înalte.

    Vizita pur întâmplătoare a doamnei Lucia a dus, iată, la o interacțiune de acest fel, deși neintenționată. Din discuție în discuție, ea a povestit președintelui asociației despre vioara pe care a primit-o moștenire de la bunica ei violonistă, cum nu știe să cânte la acest instrument și cum și-ar dori să o ofere cuiva care să se poată bucura cu adevărat de ea. Nu cunoaște oare vreun tânăr talentat? Îndată a venit și recomandarea, Ştefan Şimonca-Opriţa, cel care a și concertat la Casa Pianului, în ultima zi din anul 2022. Abia când l-a contactat să-i aducă vestea, Mihai Săcui a aflat că tânărul se afla în căutarea unui alt instrument.

    Vioara Dallinger, din secolul al XVIII-lea, a doamnei Izabella Cristolovean

    Vioara pe care cântă de acum Ștefan este marca Dallinger. Doamna Lucia a trimis-o la restaurat la un renumit lutier din Hanovra, care i-a atestat valoarea și a certificat-o.

    Sebastian Dallinger (1735 – 1809) a fost un renumit producător de viori din Viena, tehnica sa de lucru fiind influențată în principal de școala Stainer și Johann Georg Thir.

    Vioara rămasă moștenire Luciei Cristolovean de la bunica ei, Izabella Cristolovean, este fabricată în jurul anului 1779, fiind același tip de vioară pe care o folosea Beethoven în perioada în care a fost în Viena.

    „În ea este o etichetă pe care scrie că este fabricată de «Dalinger» – cu un l – în 1779 și după spusele restauratorului cu siguranță este din acea perioadă, dar anul exact nu se va știi, întrucât constructorii se pare că nu erau atât de precişi cu datele pe care le notau.

    Nu știu exact când a cumpărat bunica mea vioara, dar presupun că puțin înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Știu că aparținuse prim violonistului vremii de la Filarmonica din Sibiu. Bunica mea cânta la vioară, studiase la Conservator înainte de război, dar din motive ale vremurilor nu și-a terminat studiile. Presupun că și-ar fi dorit și a sperat că va cânta la un moment dat în fața unui public, din moment ce a cumpărat vioara după ce a oprit studiile. Bunica era de origine din Zlatna, locuia atunci la Sibiu, iar în timpul războiului a venit cu familia la Arad”, ne-a povestit doamna Lucia, dorind însă să sublinieze că darul oferit lui Ștefan Simonca-Oprița e „cu o condiție”: întrucât în cazul în care el își va dori la un moment dat să își cumpere alt instrument, ar fi păcat ca vioara să rămână nefolosită.

    „Important e ca vioara să fie cântată, atâta timp cât Ștefan va cânta la ea, e vioara lui. Singura condiție e ca atunci când el își va dori să o înlocuiască, să o returneze pentru a o putea da altui tânăr care să se bucure de ea”.

    Bucuria a fost nemărginită pentru Ștefan. El a inaugurat vioara deja, în luna martie, la un spectacol la Timișoara, la Casa Adam Muller Guttenbrunn, apoi la Arad, în Sala Marii Uniri.

    „Am trecut printr-un amalgam de experiențe auditive”– Ştefan Șimonca-Oprița

    concerte vioara Stefan Simonca Oprita(Concertele din această lună, la care a inaugurat vioara)

    Iată ce ne povestește Ștefan despre instrumentul primit în dar:

    „De când am primit instrumentul, am trecut printr-un amalgam de experiențe auditive, însemnând că vioara se dezvoltă neașteptat de frumos. Nefiind cântată 75 de ani, lemnul viorii nu a mai rezonat și sunetul s-a micșorat. Fiind însă restaurată recent și cântată frecvent în ultimele două săptămâni, am descoperit reala calitate sonoră a viorii. Făcută în perioada în care a trăit Ludwig van Beethoven (mai degrabă ca reper istoric și cronologic, neavând neapărat legătură directă cu compozitorul), vioara a trecut printr-o poveste aș putea spune de dragoste chiar. Când spun că se dezvoltă neașteptat de frumos, mă refer la faptul că încet-încet îmi dau seama de calitatea construcției instrumentului și de valoarea (nu doar financiară) neîndoielnică a acestuia”.

    El mai plănuiește încă un concert cu această vioară, de data aceasta chiar la Casa Pianului, pe data de 22 martie, de la ora 18:30. Pentru cei care doresc să-i asculte sunetul, din mâinile iscusitului muzician, rezervările se fac la „Bistro Boutique Casa Pianului”, de pe str. Episcopiei nr. 25.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. „Vizita pur intamplatoare a doamnei Lucia…” Ma intreb daca autoarea se afla in relatii apropiate cu peroana mentionata in textul de mai sus. „Saying „Monsieur Marc”, „Monsieur Pierre”, „Mademoiselle Catherine”, „Madame Jeanne” (though „Madame” + first name will be used to stress „importance” etc) induces a kind of proximity or familiarity with the person you are calling (or naming).” E,din pacate,un obicei frecvent intalnit de multi ani la noi a te adresa cuiva folosind prenumele.Indraznesc sa cred ca „Vizita pur intamplatoare a doamnei Cristoloveanu…” ar fi fost de preferat.

      +2 voturi
      +1
      -1
      • În jurnalism există posibilitatea de a te exprima și la figurat. Nu pot spune muzeu, întrucât nu este înregistrat în acte ca muzeu, însă este o casă cu obiecte personale, expoziție de fotografii, pianul etc. ale lui Jacques Faix care, cu programare, poate fi vizitată de public. De asemenea, acolo au loc evenimente culturale. Vă rog găsiți dumneavoastră o formulare mai adecvată, eu așa m-am gândit să ilustrez ceea ce este acolo. Aștept următorul comentariu, cu alte constatări asupra neconformităților din articolul meu pozitiv de weekend. Toate cele bune!

        +3 voturi
        +1
        -1
    2. Cat despre Sebastian Dallinger,preluand dintr-un mai vechi text-Haupt Helga,Wiener Instrumentenbauer von 1791 bis 1815,Studien zur Musikwissenschaft,24. Bd. (1960), pp. 120-184-avem:”Dallinger, Sebastian. Violin and lute maker.Born around 1735 in Gutenbrunn (Lower Austria), Died March 18, 1809 in Vienna. (…) Dallinger died of a stroke in the inner city, in the Bürgerspital (…). In addition to his wife Magdalena, née Thür, he left behind a daughter and a son,Anton, who also worked as a violin maker in Vienna. Dallinger worked in the style of Stradivari and specialized in cello production.”

      --1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    7 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.