vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    „Vinerea verde”. Arădenii ar urma să aibă gratuitate pe mijloacele de transport în comun în fiecare vineri

    de Raluca Medeleanu | 26 mai 2023, 10:09 AM | Administraţie | Recomandările editorilor

    3

    Consilierii locali municipali vor vota un proiect de hotărâre prin care se intenționează asigurarea gratuității cetățenilor pe mijloacele de transport în comun, în fiecare zi de vineri.

    Proiect de hotărâre nr. 307/2023 denumit generic „Vinerea Verde” va fi supus la vot în Ședința CLM din 31 mai.

    „Proiectul aparține asociatului Municipiul Arad, solicitarea este strict în mediul urban, se aplică în municipiu deocamdată, dacă iese hotărârea de consiliu, o aducem în adunarea generală a asociației și se face act adițional la contract. Repet, inițiativa aparține Municipiului Arad care va suporta și costurile aferente”, a declarat pentru Special Arad Ovidiu Ilie, președintele ADI Transport.

    Astfel, dacă va trece de vot, în viitorul imediat apropiat, arădenii vor putea circula gratuit cu tramvaiul și cu autobuzul prin municipiu, în fiecare vineri, după modelul unor orașe precum Cluj sau Iași, unde deja această măsură a fost pusă în aplicare.

    Inițiativa „Vinerea Verde” a fost lansată prima dată în 2021, de către Ministerul Mediului, care propunea ca o zi pe săptămână populația să fie încurajată să renunțe la deplasările cu mașina, în favoarea transportului în comun, din dorința reducerii poluării prin emisiile de carbon.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Bună inițiativa, dar ce se întâmplă cu cei care vin de la Ghioroc, Sambateni, Cicir,Mandruloc și Vladimirescu?
      Ei vor plăti în continuare bilet?
      Nu știu dacă în Iași sau Cluj linia de tramvai e extinsă și în afara municipiului.
      Un bilet cumpărat de la Ghioroc e valabil până în Vlaicu, Aradul Nou, dacă rămâne la același preț și vinerea nu e corect pt că la intrarea în Micalaca a tramvaiului deja transportul e gratis.
      Să susțină primăriile din Ghioroc și Vladimirescu vinerea verde.
      Sau credeți că oamenii de la țară au mai mulți bani și nu au cheltuieli?
      Ce se întâmplă cu abonamentele cumpărate? Se ieftinesc din următoarea lună? Din moment ce transportul plătit va fi de 6 zile și nu de 7.

      --1 voturi
      +1
      -1
    2. 👏👍
      Interesantă inițiativă și binevenită, având în vedere că vinerea, traficul în municipiu este, de cele mai multe ori, infernal.
      Poate se mai decongestionează puțin și se mai reduce și din poluarea de vineri … 😉
      .
      Și nu, nu văd nici o discriminare faptul că Administrația MUNICIPIULUI Arad , asigură gratuitate pt CETĂȚENII SĂI !
      … Sau era mai bine să NU AVEM deloc transport extraurban pe linii de tramvai ?
      Mă indoiesc că navetiștii din localitățile limitrofe Aradului ar renunța la această uriașă facilitate, numai pt. că unii le-ar băga în cap că „ar fi discriminați” de gratuitatea DIN INTERIORUL MUNICIPIULUI .
      .
      Deja simplul fapt că AU ACEASTĂ FACILITATE – linia de tramvai extraurbană – (și care nu stiu câte județe o mai au… 🤔), deja este un imens FAVOR pt acești navetiști „de la țară” (și foarte costisitor pt societate).
      .
      Așa că, să nu fim cârcotași la, și așa, puținele ințiative concepute ÎN FAVOAREA CETĂȚEANULUI de rând !
      … Dar răsfățații Sistemului, din luxul limuzinelor personale, nu au cum să înțeleagă asta…

      +4 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    0 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.