Video | Arestare spectaculoasă, chiar în fața Consiliului Județean Arad. I-au pus cătușele pe stradă





Arestare spectaculoasă în fața Consiliului Județean Arad, în plină zi. Un bărbat a fost încătușat de polițiști și băgat în autospeciala Poliției. Potrivit informațiilor pe care le deținem, bărbatul se afla la volanul unei autoutilitare de culoare albă, așa cum se poate observa și în fotografii.
Autovehiculul bărbatului a fost blocat de două autospeciale ale Poliției, iar șoferul din mașina albă a fost scos afară, încătușat și urcat într-una dintre autospecialele de Poliție, aceasta plecând în grabă. Autoutilitara albă nu a fost lăsată în fața Consiliului Județean Arad, la volanul acesteia urcându-se unul dintre polițiști, care a părăsit – la rându-i – locația.
UPDATE
„Depistarea și indisponibilizarea autoturismului este o activitate în cadrul unor acțiuni desfășurate, în acest moment, de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice. Facem precizarea că, atunci când împrejurările vor permite, vom oferi detalii suplimentare”, a precizat IPJ Arad în legătură cu această speță.
Comentariile portalului
Ca respect pentru munca DVS de documentare, chiar dacă ați greșit din nou contextul. De două ori cel puțin. Prima dată când nu observați că (...)
Discurs de ni-no, ni-no a domnului Georgică. S-au rușinat și suveranistii lor de okoshu nostru, protejatu' la Piticul Diliu Pinocchio.
CONTEXT, contexte, s. n. 1. Fragment dintr-o scriere în cadrul căruia se găsește un cuvânt, o expresie, un pasaj etc. interesant. ♦ Text, cuprins. 2. Fig. Conjunctură, circumstanță. – Din (...)