Victor Piţurcă şi-a reziliat contractul cu FRF





Federaţia Română de Fotbal şi Victor Piţurcă au reziliat astăzi, 16 octombrie 2014, de comun acord, contractul privind postul de selecţioner al echipei naţionale a României, precum şi contractele celorlalţi membri ai staff-ului primei reprezentativem potrivit GSP.
Detalii privind situaţia echipei naţionale vor fi oferite de preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, într-o conferinţă de presă ce va avea loc luni, 20 octombrie 2014, de la ora 12:00, la Casa Fotbalului, în sala ”Ioan Chirilă”, anunţă FRF.
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, are două liste. Una a antrenorilor autohtoni şi una a celor străini. Lista românilor cuprinde, în principal, trei nume. Cosmin Contra, Dan Petrescu, Olăroiu. Favorit pentru banca naţionalei pare să fi devenit antrenorul lui Getafe, Cosmin Contra, care este dornic să semneze cu „naţionala” şi ar avea un salariu pe placul FRF. Totuşi, cele două variante din Golf, deşi mult mai scumpe, nu sînt excluse.
Comentariile portalului
Așa cu ne-am obișnuit în ultimii zeci de ani, și de această dată trebuie sa alegem răul cel mai mic. Este interesant de remarcat cum s-a pus (...)
Lipseste d-l Tokes Laszlo din lista aia, era cel mai relevant reprezentant al unei "Biserici maghiare", interesant cum unii iredentisti fac pe altii extremisti in schimb e fascinant cum este (...)
Bai prostule nu George Simion este de vina ci gunoaie care gândesc că ține adică UE cara vrea distrugerea României și a Poporului Român prin reprezentanții (...)