O duminică tristă, o zi în care am rămas fără cuvinte încă de dimineață, atunci când prietenul meu Răzvan mă întrebase pe whatsapp: „A murit Vasi?” Știam despre care Vasi e vorba, Vasi Georgiu, dar speram ca răspunsul pe care-l refuzam chiar și în gânduri să nu fie afirmativ…

Știam despre suferința lui Vasilică Georgiu, știam de ani de zile că ceva e în neregulă, încă de prin 2016 când îi vedeam afecțiunea de la picior și, la un meci jucat la sintetic, l-am întrebat despre ea. „Cred că e de la cum am tot forțat cu bicicleta, dar nu mă deranjează, nu mă doare. E inestetic, însă”, îmi spunea el. Și, într-adevăr, nu părea că-l deranjează, pentru că efectiv ne împleticea picioarele la „Bendea”. Eu avusesem uneori norocul să joc cu el în echipă și era mult mai comod…

L-am cunoscut pe Vasi încă de când era în clasa a X-a la „Slavici”, cum încă îi mai spuneam pe atunci Colegiului Național „Moise Nicoară”. Juca în „Cupa Laboremus” într-o echipă – dacă memoria mă mai ajută – cu Răzvan Pleșca, care avea să ajungă o adevărată legendă în poarta lui Gaz Metan Mediaș, cu Ovi Hațegan, devenit între timp un mare arbitru al lumii, cu Radu Anca, fost jucător în prima ligă cu UTA, și până atunci rar am văzut pe cineva de vârsta lui să aibă un asemenea control la minge. Un talent fantastic, un fotbalist care la nici doi ani după aceea avea să debuteze în echipa mare a Bătrânei Doamne alături de Panin, de Botiș, de Mariș sau Drăgan, de bunul său prieten Ciubăncan, dar cred că și alături de regretatul Adi Baciu, un alt imens talent care s-a stins prea repede…

Consacrarea, însă, a obținut-o la Ineu, în acea echipă excelentă în care părea diamantul de la mijlocul terenului, unul care strălucea alături de Irimia, Roli Nagy, „Știli” Abrudean, Cristian Luca, Iambor, Bunaciu și toți cei care la un moment dat erau pe locul 2 în Liga a 2-a și scoteau Ceahlăul lui „Pinalty” din Cupa României. Am fost lângă și atunci când, la Moneasa, fostul antrenor al Stelei, Țiți Dumitriu, l-a luat să joace în prima ligă, la FC Bihor…

Dar cel mai bine l-am cunoscut după ce a terminat cu fotbalul mare, în ultimii 10-12 ani, când venea cu noi la sintetic și era enervant de bun.

Vasilică, tatăl unui băiat care îi calcă pe urme în ceea ce privește talentul, avea ceva rar. Avea o candoare cum rar vezi la oamenii maturi și, deși încheiase capitolul fotbal de performanță, avea mereu o imensă bucurie de a juca. Râdea la fiecare dribling, se bucura la fiecare gol și – dincolo de toate – avea un respect deosebit pentru toată lumea, pentru prieteni, pentru adversari, pentru cei care veneau doar să-l vadă. Era un pictor pe teren și găsea mereu soluții la care noi, cei mediocri, nici nu ne puteam gândi…

Și a avut demnitate, o demnitate dusă până la final chiar și în fața morții. Sunt convins că în sinea lui știa ce va urma, mai ales în ultimele luni, dar chiar și de pe patul de spital el reușea să mai zâmbească. Alături de părinții lui, alături de prietenii lui, pentru toți cei care-i purtau de grijă și care, undeva prin colțuri, probabil plângeau după fiecare vizită pe care i-o făceau.

Moartea lui Vasilică Georgiu ne trimite cu gândul la introspecție, una în care fiecare dintre cei care l-am cunoscut să realizăm că în fiecare moment al vieții trebuie să fim ca el, buni, demni, încrezători, veseli și cu respect pentru cei de lângă noi.

El iubea pe toată lumea, fie că vorbim despre cei din familia lui, fie că vorbim despre cei alături de care a jucat, alături de care s-a bucurat, alături de care a trăit. Ne-am întâlnit de zeci, sute de ori, dar nu l-am văzut niciodată conflictual deși avea motive mai ales când era adesea lovit de adversari. Nu l-am văzut niciodată încrâncenat și, deși avea mari probleme de sănătate, nici trist nu l-am văzut.

A fost, așa cum am citit mesajele scrise astăzi pentru el, un om bun de pus pe rană, un om care îți dădea mereu o stare de bine, iar dacă-l aveai coleg pe teren, te făcea și pe tine mai bun, atât ca fotbalist cât și ca om.

N-aveai cum să nu-ți fie drag, n-aveai cum să nu-l admiri.

Drum lin spre îngeri, dragă Vasi. Tu ai fost unul chiar și pe pământ.

Ne-ai împleticit picioarele, iar acum ne-ai luat și cuvintele…

Citește și:

Veste teribilă pentru fotbalul arădean: Vasilică Georgiu s-a stins la doar 44 de ani!