miercuri, 9 septembrie, 2026

Special Arad Logo

    Au fost montate grinzile pe primul pasaj, iar asfaltul a ajuns deja pe 5 km: șantierul Margina–Holdea trece la 80% execuție

    de Special Arad | 9 septembrie 2026, 8:17 AM | Regional | Topic special

    0

    Lucrările pe tronsonul lipsă al autostrăzii Timișoara–Deva, între Margina și Holdea, avansează într-un ritm accelerat, după cum arată cele mai recente imagini de pe șantier publicate de Opiniatimisoarei.ro.

    Constructorul a montat deja grinzile pe primul pasaj de la Margina și a turnat stratul de bază de asfalt pe aproximativ 5 kilometri din sectorul aflat în execuție.

    Progresul este vizibil și datorită faptului că stația de asfalt și fabrica de grinzi funcționează la capacitate maximă, ultima fiind instalată direct în șantier și având de produs 328 de elemente pentru cele cinci structuri de pe traseu. Până acum au fost montate 54 de grinzi.

    grinzi pasaj margina 2

    În paralel, continuă lucrările la cunoscutele „tuneluri pentru urși”, iar între acestea au fost instalați deja mai bine de jumătate dintre pilonii viitoarelor viaducte. Per ansamblu, șantierul de aproximativ 10 kilometri a ajuns la circa 80% execuție.

    Proiectul are o valoare de 1,82 miliarde lei, finanțat prin PNRR, iar finalizarea acestui tronson va permite continuitatea autostrăzii A1 pe o distanță de peste 360 km, de la Boița până la frontiera de vest a României, la Nădlac.

     

    Citește și: Ferrero va deschide o fabrică de ultimă generație în vestul României · Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.