vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Vasile Lavric, cunoscut și sub denumirea de „mâncătorul de femei”, a fost condamnat la 30 de ani de închisoare

    de Special Arad | 16 decembrie 2022, 9:04 AM | Naţional

    0

    Rădăuțeanul Vasile Lavric, cunoscut și sub denumirea de ”mâncătorul de femei”, și-a aflat miercuri pedeapsa pe care o are de executat. Tribunalul Suceava l-a găsit vinovat pentru comiterea infracțiunii de violență în familie în varianta omorului calificat și profanare de cadavre sau morminte și l-a condamnat la o pedeapsă de 30 de ani de închisoare. Soluția nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Suceava. El a fost trimis în judecată la mijlocul anului trecut și este în arest preventiv de la finalul lui 2020.

    În urma cercetărilor efectuate a rezultat că inculpatul, în noaptea de 10/11 iunie 2020, și-ar fi luat soția de la domiciliul comun situat în municipiul Rădăuți, transportând-o într-un loc necunoscut, după care pe fondul geloziei ar fi agresat-o suprimându-i cu intenție viața și apoi i-ar fi ascuns cadavrul, care nu a mai fost găsit. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asupra a 7 bunuri imobile ale inculpatului, respectiv asupra a două autoturisme. Totodată, procurorii au solicitat în baza art. 330 din Codul de procedură penală menținerea măsurii arestării preventive și a sechestrului asigurător constituit”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, conform Monitorul de Suceava.

    Alte cinci femei au dispărut din viața lui Vasile Lavric

    Vasile Lavric a fost principalul suspect în dispariţiile misterioase ale surorilor Iordache: Iuliana Iordache (dispărută din 1995, când fata avea 16 ani), Nicoleta Lavric (fostă Iordache, dispărută în aprilie 2005, la 31 de ani) şi Ramona Iordache (18 ani la data dispariţiei; nu a mai fost văzută din iunie 2005). Se pare că bărbatul a avut relații cu toate trei. Se știe cert că în timp ce era căsătorit cu Nicoleta, Lavric i-a făcut un copil Ramonei, care era minoră. El a fost atunci trimis în judecată pentru act sexual cu un minor, însă a scăpat de condamnare.

    În cazul surorilor Iordache, procurorii l-au putut pune sub acuzare doar pentru o tentativă de omor asupra celei care i-a fost soție cu acte, Nicoleta Iordache, după ce, în noiembrie 2000, Lavric şi-a lovit soţia de atunci, Nicoleta Lavric, cu un ciocan în cap, în mod repetat. Deşi loviturile nu i-au pus femeii direct în pericol viaţa, procurorii au invocat intenţia, modul în care s-a petrecut agresiunea – lovituri de ciocan în cap, pentru a-i reţine infracţiunea de tentativă de omor. Soţia sa a ajuns la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde a primit îngrijiri medicale, după care a fost externată şi a trăit încă cinci ani alături de soţul ei. A dispărut fără urmă în aprilie 2005. Scandalul care a dus la tentativa de omor cu ciocanul a plecat de la faptul că soția Nicoleta aflase că bărbatul a avut o relația cu sora ei minoră, din care a rezultat un copil.

    Alte două femei cu care Lavric a trăit în tinerețe au murit și ele în mod suspect, una într-un accident rutier și una acasă, în pat, de infarct, la 21 de ani.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.