Escaladare sângeroasă în Gaza: cel puțin 28 de morți în urma atacurilor aeriene israeliene
O serie de lovituri aeriene israeliene a lovit sâmbătă Fâșia Gaza, provocând, potrivit BBC, moartea a cel puțin 28 de persoane, printre care femei și copii. Localnicii descriu atacurile ca fiind cele mai violente de la implementarea fazei a doua a încetării focului, sub egida administrației Trump.
Gaza, carnagiu în Khan Younis și Gaza City
Conform agenției de apărare civilă din Gaza, citată de BBC, atacurile au vizat mai multe locații, inclusiv corturi ale persoanelor strămutate și zone rezidențiale. În Khan Younis, elicoptere de atac au lovit un adăpost improvizat, iar în Gaza City, un raid asupra unui apartament a ucis cinci membri ai aceleiași familii, inclusiv trei copii.

(Gaza, imagini postate de palestinieni pe X)
Reacția Israelului: „Răspuns la încălcarea acordului”
Armata Israeliană (IDF) a confirmat operațiunile, susținând că acestea au fost un răspuns la o încălcare a acordului de către Hamas în cursul zilei de vineri. Potrivit unui comunicat oficial, citat de BCC, forțele israeliene au identificat opt „teroriști” care ieșeau din infrastructura subterană în estul localității Rafah.
IDF afirmă că, împreună cu Agenția de Securitate a Israelului (ISA), a lovit: patru comandanți Hamas, depozite și unități de producție de armament, două situri de lansare a rachetelor în centrul Fâșiei Gaza.

(Rafah, imagine din 2026. Foto: X Sara Ohuraxo)
Armistițiu sub semnul întrebării
Deși un acord de încetare a focului, mediat de președintele Trump, a intrat în vigoare în luna octombrie a anului trecut, ambele părți se acuză reciproc de încălcări constante.
Hamas a condamnat dur noile atacuri, cerând intervenția imediată a Statelor Unite și acuzând guvernul israelian de continuarea unui „război brutal de genocid”. Pe de altă parte, surse de securitate israeliene citate de presa locală par să accepte, spune BBC, pentru prima dată, cifrele privind bilanțul total al victimelor: peste 70.000 de palestinieni uciși de la începutul conflictului, în octombrie 2023.
Bilanțul negru al „păcii” din Gaza
De la începutul armistițiului (10 octombrie 2025), cel puțin 509 palestinieni și patru soldați israelieni și-au pierdut viața. Aceste noi violențe vin într-un moment simbolic: punctul de trecere Rafah către Egipt este programat să se redeschidă duminică.
Citeşte şi;
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)