Vârstinii de la Centrul de Zi din Confecții, la serbarea Grădiniței „Piticot”





Dacă în fiecare an micuții de la Grădinița „Piticot” obișnuiau ca de 8 Martie să facă o vizită la Centrul de Zi pentru Vârstnici din cartierul Confecții, aparținând DDAC Arad, iată că de data aceasta vârstnicii au fost cei care au vizitat prichindeii.
„Vreau să-i felicit pe cei mici pentru programul artistic oferit, pe doamna directoare și cadrele didactice pentru felul în care ne-au primit. Sper ca și pe viitor să avem parte de astfel de acțiuni, să putem aduce un zâmbet pe fețele bunicilor care își petrec timpul în centrele noastre, ori de câte ori avem ocazia”, a spus Oana Pârvulescu, directorul general al DDAC Arad.
Comentariile portalului
Deja a reușit să o dreagă dar nu în interesul cetățenilor contribuabili ai acestei țări, o drege perfect în interesul celor care l-au instalat atât pe el (...)
Republica Autonoma Mărului în flăcări, na ca s'a dus autonomia
Cum o va drege? Dând afara mii de profesori? România educata🤣