Problema copiilor care se simt abandonați de părinții plecați în străinătate pentru a le oferi o viață mai bună din punct de vedere financiar devine tot mai evidentă în România, iar Aradul nu este lipsit de astfel de cazuri. Am discutat despre aceste aspecte cu Oana Pârvulescu, directorul Direcției de Asistență Socială (DAS) și astfel am aflat că, recent, la Arad a fost înființat un departament special care să vină în spirijul acestor copii care, rămași fie în grija bunicilor, fie a unor alți membrii ai familiei, încep să aibă probleme la școală. Iar numărul lor nu e deloc neglijabil. În jur de 800 de copii se află în evidența DAS.

Special Arad: Copiii chiar sunt afectați de aceste plecări. Le e afectat randamentul școlar, buna dispoziție, uneori chiar se lasă pradă alcoolului, drogurilor… Ce ați observat voi?

Oana Pârvulescu: Într-adevăr, dacă acești copilași nu sunt supravegheați, putem vorbi de niște adevărate drame în viitor. Tocmai pentru că acest fenomen a devenit foarte îngrijorător la nivel național, s-a impus o reglementare mult mai precisă în acest sens. De aceea, de anul trecut, noi am înființat în cadrul Direcției un compartiment de monitorizare a copiilor cu părinți plecați în străinătate. În anul 2018, ne-am confruntat cu 800 de cazuri de astfel de copii. Și aici vorbim doar de date oficiale, adică de cele declarate!

– Cam ce vârstă au copiii monitorizați?

– Majoritatea sunt copii până în 14 ani. Noi avem datele doar ale copiilor aflați și înscriși la școală, pentru că avem această cheie de control, luăm prin adresă datele de la fiecare liceu și școală în parte, iar atunci ei ne trimit nouă situația copiilor pe care și ei o au în baza de date a școlii, cu copii care au părinții plecați în străinătate. Dar din păcate nu putem să îi verificăm pe cei care nu vin să ne anunțe, cu toate că legea îi obligă sau pe cei care au copilașii mult prea mici ca să-i ducă la școală, astfel încât școala să ne confirme nouă că au părinți plecați…

– În orice caz, vorbim de o vârstă exact când copilul este în formare.

– Da, exact când e în formare, când sufletul lui este ca o plastelină în mâinile părinților și, din păcate, aceștia nu sunt aproape pentru a îi putea crește și educa așa cum ar fi nevoie, mai ales din punct de vedere emoțional. Părintele este obligat cu minim 45 de zile înainte să ne notifice pe noi, printr-o adresă în scris, că are intenția de a pleca în străinătate, trebuie să urmeze niște pași… De aceea, prin instanța de judecată trebuie să se facă solicitare de exercitare a autorității părintești și să se desemneze o altă persoană care să aibă grijă de copilaș, iar atunci practic copilașul rămâne atât în grija familiei extinse, dar totuși cu o supraveghere suplimentară a noastră.

– DAS cu ce anume intervine? În ce sens puteți oferi sprijin?

– Facem periodic anchete sociale, anchete acasă, la domiciliul copilului sau unde se află el, crescut de bunici de cele mai multe ori, pentru a vedea condițiile locative, dacă bunicii se îngrijesc de copil, dacă mediul ambiant este unul propice pentru dezvoltarea lui… În același timp, mergem și la școală, să vorbim cu profesorii, cu dirigintele, pentru a vedea evoluția sau involuția copilului, să nu fie afectat de această ruptură cu părintele.

– Cam despre ce perioadă de absență a părintelui vorbim în viața unui copil?

– Minim șase luni de zile. Dar vorbim și de perioade de 2 ani, de 3 ani… Sigur, ținând cont că până anul trecut nu aveam obligativitatea și nu exista un compartiment în Direcție în acest sens, cunoșteam cazurile dar nu în așa profunzime încât să putem urmări pe termen lung… Dar va începe o monitorizare mai intensă de acum încolo.

– Care sunt urmările negative de care v-ați lovit până acum în viața copiilor cu părinții plecați?

– Se simte imediat scăderea randamentului școlar. Pentru un copil mai mic, imediat impactul cu școala și notele mai scăzute sunt primele rezultate, să spunem așa, ale plecării părinților în străinătate. Nu conștientizează faptul că în această goană după bani din acest secol, când, desigur, își doresc tot binele pentru copiii lor și de aceea și aleg să plece în străinătate, acel surplus financiar nu compensează și nu este la fel de important pentru dezvoltarea viitorului copiilor pe cât contează partea emoțională.

– Deci ei se simt părăsiți propriu-zis.

– Da, majoritatea se simt efectiv părăsiți. La elevii mai mari, cei care sunt peste 14 ani, deja se simte o altfel de influență negativă. Devin mai rebeli, încep să absenteze de la școală, să se învârtă în anumite cercuri… Noi le oferim consiliere și încercăm cu specialiști, atât cu asistenți sociali, cât și cu psihologi, să stăm de vorbă cu ei, pentru a încerca, alături de familia extinsă care are grijă de ei, să îi ducem pe drumul cel bun. Dar niciodată, indiferent de situație, o instituție de stat nu poate rezolva o problemă mai bine și mai prompt ca și părintele. Părintele nu poate fi înlocuit niciodată.

Citește și

„Avem în jur de 6000 de elevi arădeni care spun că școala e un mediu foarte nesigur!”. De vorbă cu Adrian Hristescu despre proiectul Organizației Tinerilor cu Inițiativă împotriva agresiunii în școli