Vai de steaua și tresele siguranței noastre cu așa conducători

    de Valer Mărginean | 1 martie 2022, 8:08 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    1

    La 64 de ani distanță, copilul ce stă îm brațele mamei sale, va ordona declanșarea războiului din Ucraina(foto: sursa: wikipedia. org)

    Interesant acest Vladimir Vladimirovici Putin, un adevărat personaj despre care se vor face, cu siguranță, filme (documentare și artistice, ce vor depăși cortina de fier trasată de propaganda actuală), viața lui având toate ingredientele pentru o rețetă de succes, bine condimentată. Atât de bine încât istoricii și, eventual, scenariștii serioși vor răscoli cu mai multă luare aminte istoria lui, atât de bine ticluită încât chiar pare falsificată, pe ici, pe colo. Copilărie tristă, familie săracă, neadaptat de mic (sugerându-se, probabil, că de mic știa că societatea va avea nevoie de el, de marele EL), sporturi de contact, recrutat de KGB (între timp îi trecuse neadaptarea), alte facultăți și cursuri de perfecționare, serviciu activ la Dresda (în fosta RDG) unde i se nasc și cele două fete, rechemat în țară după prăbușirea comunismului în Europa de Est, a mai urmărit studenți și cadre didactice până a intrat în politică. A luat-o de jos (nu chiar de la lipit afișe, că era deja un diamant șlefuit, cu grad de lt.colonel KGB), fiind o vreme consilier la primăria Sankt Petersburg, iar în scurt timp a fost uns șef al Comisiei pentru relații externe (care se ocupa și cu promovarea investițiilor străine). Talentat și instruit, vindecat și de neadaptarea socială adolescentină, a reușit în mai puțin de un an să facă dispărute 93 de milioane de dolari. Nu s-au mai găsit în veci și nici el n-a fost sancționat în vreun fel deși Comisia care a cercetat dispariția a propus concedierea mult prea adaptatului. Nu se mai știe ce s-a întâmplat cu membrii acelei comisii, dar el a ajuns, după opt ani, prim-ministru, la propunerea lui Boris Elțîn, apoi președinte.

    Ei, nu-i așa că e bună de-un film viața lui? Și încă nu se știu celelalte detalii, pe care le vor descoperi investigatorii de la BBC când vor începe să-i întrebe pe foștii lui vecini sau colegi de bancă, de facultate sau de comisie (aia care a „pierdut” cele 93 de milioane de dolari sub conducerea lui Putin). Este, dar nicio investigație nu va începe până nu se va termina nebunia pe care a declanșat-o chiar în ziua de Dragobete. Cum se va termina, nu avem de unde să știm – nu cred că s-a născut încă psihiatrul care să poată desluși ce-i în mintea ăstuia. Așa, după unele gesturi, după privire sau mimică, sigur că am putea avea unele bănuieli, dar, Doamne ferește!

    Cert este că Putin a izbutit câteva performanțe remarcabile, în mai puțin de o săptămână. Greu de identificat o asemenea solidaritate cu un popor, ca acum. Practic, toate popoarele importante din lume s-au solidarizat cu poporul ucrainean, atacat noaptea, ca hoții. Mai mult, același fost neadaptat a reușit să mobilizeze cele mai importante țări ale lumii, cu excepția, poate, a Chinei, atât pentru ajutorarea Ucrainei, cât și pentru sancționarea Rusiei. Iar aceste sancțiuni vor duce Rusia lui Putin cu vreun secol în urmă. Altă mare performanță a celui căruia îi place să i se spună „țarul”.

    Știu că multă lume îl aseamănă cu Hitler, alt mare artizan al demolării propriei țări și a unei mari părți din Europa. Mie mi se pare că în toată dâcoșenia, în încăpățânarea și în arțagul acestui om, îl văd pe neisprăvitul de Saddam Hussein, cel care poza și el în mare erou, mare lider, mare comandant, capabil să poată învinge toată planeta. Poate greșesc, dar așa îl văd: mai aproape de Saddam decât de Hitler. Iar dacă populația Rusiei va reacționa la dezastrul economic ce va urma, s-ar putea să aibă și soarta lui Saddam…

    Evident, armata lui Putin poate distruge Ucraina, o poate rade de pe fața pământului, cum se spune. Dar pe ucraineni nu-i va putea învinge, iar ăsta este, paradoxal, tot meritul lui. Poate cel mai mare, pentru că, deși a vrut să iasă el în evidență, ca un lider de anvergură planetară, toată acțiunea lui militară a scos la lumină pe altcineva. Nebăgat în seamă, ba chiar ironizat (datorită meseriei de actor de comedie pe care a practicat-o înainte de a fi ales președinte al Ucrainei), președintele Zelenski a reușit să mobilizeze toate energiile pozitive din Ucraina pentru o apărare cu adevărat eroică. Ce a avut (și încă are!) acest „comediant” în plus față de „marele țar”? În principal, sinceritatea mesajului către cetățeni. Onestitate, curaj, bun simț, empatie.

    De câteva zile avem ocazia să vedem două moduri de comunicare. În ordinea intrării în scenă, Putin. Mincinos, teatral, gesturi și priviri căutate (găsite probabil după multe repetiții), amenințător cu toată lumea, discurs cu multe subînțelesuri, cuvinte și ton atent alese pentru a transmite ceea ce dorește „țarul”: teamă. Putin n-a vrut să comunice, n-a vrut să convingă. Nu l-a interesat părerea cuiva, așa că n-a avut nicio intenție de a convinge. Sigur pe el, nu a vrut decât să „ordone” tuturor să-l creadă și să se teamă de el. Parcă l-am revăzut pe Saddam Hussein, convins că, având în spate o armată supraevaluată, se poate proclama stăpânul lumii. Și, poate și mai rău, parcă i-am avut în față pe politicienii noștri, inclusiv pe aleșii locali. Desigur, păstrând proporțiile, pentru că Putin este, totuși, școlit și, cu siguranță, nu este agramat.

    De câte ori apare Putin la televizor, parcă vine la pachet cu câte-un primar de-al nostru, rupt de realitate, incapabil să priceapă că „poporul” lui nu înțelege rostul unor ronduri, fie ele diurne sau nocturne, și tocmai de aceea nici nu le apreciază. Oricât și orice i se spune, el o ține pe-a lui cu „rond”, „dacă e marți”, „oamenii străzii” și alte nimicuri care nu interesează pe nimeni, mai ales acum când oamenii au grija costului căldurii din apartamente, a curentului sau a hranei. Iar dacă i-om spune că „pentru noi, Bibi este Putin doi” (sau invers, tot un drac), se supără și în continuare nu mai vorbește decât cu cei care îi dau dreptate și, eventual, îl laudă.

    Sau cu vreun altul, la fel de chinuit de ipoteticul sindrom Napoleon ca și Putin (a cărui înălțime de doar 1,67 metri, maxim 1,7 este secret de stat) înșiră, agramat, tot felul de investiții, botezate parcă anume să-i deruteze pe cetățeni (depozite în loc de garaje este doar un exemplu), ignorând pur și simplu faptul că oamenii au nevoie de drumuri asfaltate, de apă curentă și canalizare, nu de prostiile lui. În schimb, transmite amenințări și, dacă prinde vreun adversar (pentru el, dușman) mai slab, chiar îl „mușcă”. Noroc, totuși, că evită întâlnirile directe cu presa, așa că multe rămân doar în „laboratorul” lui. S-ar putea găsi rime și pentru el, dar e mult sub anvergura lui Bibi, ca să nu mai vorbim de a lui Putin.


    Un bărbat adevărat dă mâna și cu viitoarele doamne ușier
    Sursa: newsweek.ro

    Tot mai des ne apare și imaginea unui deputat care face mare vifor cu fior din orice știre dată de televiziuni. Omul este atât de fals și de teatral în comunicarea lui către arădeni încât transmite mai degrabă miros de polietilenă reticulată decât vreun mesaj de interes. Cu astfel de mesaje, dac-ar fi comandantul unei armate, nu l-ar urma nici cățeii de pripas, darămite soldații. Dar, așa se întâmplă când dansezi între-un Ghiță și-o Olguță: te trezești c-o Bilă pe lăbuță și nu mai știi ce să vorbești. E adevărat că decât să vorbească fără el, ca atunci când s-a lăudat cu rachetele balistice de la Deveselu, de a pus pe jar toată conducerea NATO, mai bine să vorbească despre nimic dacă tot nu poate tăcea.

    Până și elegantul vals vienez (Wiener walzer) s-a-nBotoșit rău la comunicare și, decât să fie ca Putin, mai bine puțin, spre deloc. Adică, un fel de președinte care, când nu tace, comunică pe Twitter cu populația! Halucinant: războiul este la granițele noastre, iar el, președintele țării, transmite mesaje pe Twitter! E drept, în ultima săptămână nu ne-a mai spus nimic despre golf, ceea ce înseamnă, totuși, un mare efort de renunțare, egal ca valoare cu renunțarea, forțată de împrejurări, la un rond.

    Să încercăm un exercițiu de imaginație în care, Doamne ferește!, ar fi nevoie de o voce care să știe și să dorească să ne mobilizeze pentru o cauză măreață cum este cea din Ucraina. Am încercat, dar nu am găsit decât „voci” îngălate, preocupate doar de propria situație materială, aleși incapabili să scoată o idee sinceră din amalgamul de „investiții” din care se hrănesc, personaje căptușite cu diplome, care n-au simțuri decât pentru bancnote „grele”. De altfel, am observat cât de preocupați de soarta noastră sunt toți aleșii noștri acum, când războiul ne bate la ușă. Pentru că n-am auzit de vreun exercițiu de alarmare a populației în care măcar să fie testate sirenele care, posibil să nu mai existe, cred că tot la Twitter sau Facebook se va apela. Oricum, pentru că nu s-au făcut exerciții de vreo 30 de ani, e clar că oamenii habar nu vor avea ce-i cu sirenele alea… Evident, tot pe Twitter sau Facebook ni se vor transmite mesajele mobilizatoare, care vor conține, ca de obicei, mărețele investiții, angajamentul personal și ferm că „situația va fi urmărită” de alesul care va convoca și ședințe și va înființa comitete. Sau va întocmi planuri. De liniște, de ordine publică sau de luptă, tot una-i când se implică profesioniștii care, de exemplu, au reușit să obțină, pentru prima dată în istoria recentă a Aradului, respingerea Planului de ordine și siguranță publică a municipiului Arad – zic ei, dar este, de fapt, al Poliției locale PENTRU municipiu, „parte integrantă a Planului de ordine și siguranță publică a Municipiului”, cum scrie chiar în preambul. Nici nu mai are importanță de ce a fost respins prin vot de Consiliul local, de vreme ce inițiatorii nu au fost capabili să înțeleagă diferența arătată. Ei sunt profesioniștii care ne asigură și liniștea, și siguranța dintre explozii de bombe, crime, tâlhării sau în timpul contrabandei cu ce-o fi. Ăștia sunt profesioniștii care inventează contravenții și care par mai interesați să cunoască sexul îngerilor decât realitățile din oraș și județ.

    Păi, cum să nu te mobilizezi, cum să nu te duci la război pentru liniștea și bunăstarea unor astfel de oameni, nu-i așa?

    Al doilea mod de comunicare este cea sinceră, directă, onestă a președintelui Zelenski. Greu pentru toți „putinii” pomeniți sau nepomeniți: nu poți comunica sincer, dacă ești mincinos, superficial, fals, egoist, laș. De fapt, asta este diferența dintre Putin și Zelenski, dintre aleșii noștri și cei cu adevărat chemați să facă fapte mari: caracterul sau, cum ar spune bătrânii înțelepți, aluatul din care-i făcut fiecare.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    8 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.