Vaccinarea în România, într-o pantă descendentă





La începutul săptămânii trecute am asistat la un avânt în ceea ce privește numărul de vaccinați cu prima doză de vaccin anti-Covid (peste 100.000 la început, după care circa 90.000), cel mai probabil motiv fiind proaspăta introducere a restricțiilor de acces în anumite locuri, în absența certificatului verde și creșterea considerabilă a cazurilor grave.
Deși inițial a fost anunțat că toate magazinele non alimentare vor solicita prezentarea certificatului verde pentru acces, odată intrată Hotărârea nr.91 în vigoare s-a specificat că este vorba doar despre magazinele care au peste 50 de persoane, respectiv cele care sunt centre comerciale. Mai mult, în multe locuri angajații au fost foarte blânzi când a venit vorba de verificarea deținerii documentului, unii doar au întrebat de el fără să îl mai controleze, iar alții n-au mai întrebat defel, astfel că putem crede că a scăzut și interesul unor persoane față de vaccinare, cel puțin în cazul celor care optau pentru acest lucru din dorința de a scăpa de constrângeri și nu pentru protecția sănătății.
Scăderea dorinței de vaccinare se poate observa în această săptămână în statisticile zilnice, numărul celor care și-au administrat prima doză neajungând în zilele acestei săptămâni să atingă pragul de 50.000. Astăzi numărul a ajuns puțin sub 47.000.
În ultimele 24 de ore, din totalul celor 82.498 români vaccinați, 46.904 au fost vaccinați cu prima doză.
23.019 de români au primit vaccinul Johnson&Johnson, 23.325 prima doză de Pfizer BioNTech, 13.720 a doua doză de Pfizer BioNTech și 19.563 a treia doză, 560 prima doză de Moderna, 382 doza a doua și 1.929 a treia doză. Astăzi niciun român nu a mai optat să se vaccineze cu AstraZeneca.
Între timp, 1.890 paturi ATI sunt ocupate la ora actuală, la nivelul întregii țări, cu pacienți îmbolnăviți cu Covid-19. La nivel național, la acest moment nu este disponibil niciun pat liber de ATI, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu coronavirus.
În ultimele 24 de ore, au fost raportate 10.196 cazuri noi de persoane pozitive cu coronavirus și 449 decese.
Citește și: Pe ce loc se situează Aradul în clasamentul vaccinării anti-Covid din România – Special Arad
Comentariile portalului
Au 27 ani de muncă, respectiv 30 de ani de muncă, nu este vârsta lor
Care ,,numeroase generatii".... au 27 și 30 de ani, câte generații puteau pregăti? Dar să nu umbrim munca lor. Felicitări
Uite cum fugem tot timpul Gică Galerie. 🤣A fugit și de la Antena 3, poate pt că de dimineața l-au nervat la nervii capului niste ,,scârbe" de ziariști (...)