marþi, 16 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    UVVG are un ambasador la Uniunea Europeană!

    de Special Arad | 9 iunie 2021, 1:38 PM | Educaţie

    0

    Comunicat. Student în anul 5 la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, Claudiu-Valentin Ilea, este ambasador EPSO Careers.

    Avem tineri arădeni cu care ne mândrim. Unul dintre aceştia este Claudiu-Valentin Ilea, student în anul V la Facultatea de Medicină, specializarea medicină generală, în cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad. Pe lângă interesul pentru domeniul medical, tânărul de 25 de ani a avut mereu o pasiune pentru relațiile internaționale, istoria și valorile europene, participând la o serie de proiecte din această sferă.

    După succesul avut cu „Wagniss Demokratie”, proiect realizat în colaborare cu statul german, Claudiu-Valentin Ilea a aplicat pentru o funcție de ambasador într-o instituție a Uniunii Europene, EPSO Careers. Chiar dacă la nivelul României au existat doar patru locuri eligibile, studentul de la UVVG nu s-a speriat de concurenţă, iar interesul său faţă de politicile şi programele europene l-au răsplătit cu un loc de ambasador la Bruxelles.

    Am ales să aplic pentru această poziție pentru că îmi doresc să formez o punte de legătură între studenții Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad și Uniunea Europeană, prin promovarea valorilor și programelor europene. Îmi doresc ca studenții universității noastre să aibă acces la informații legate de oportunitățile pe care Uniunea Europeană le oferă în ceea ce privește job-urile disponibile, să poată avea contact cu studenții altor universități prin rețelele de interconectare și să fie familiarizați cu structura și modul de desfășurare al Uniunii Europene. Totodată, prin această poziție voi avea oportunitatea de a mă dezvolta pe plan profesional, prin dezvoltarea abilităților de public speaking, marketing și HR şi voi avea contact cu înalți oficiali europeni. Îmi doresc ca valorile universitare și culturale arădene să fie promovate la nivel european, contribuind astfel la dezvoltarea și creșterea vizibilității Universității noastre” – ne-a explicat proaspătul ambasador al Uniunii Europene.

    Cât privesc atribuțiile ambasadorilor de carieră UE, acestea implică găsirea unor modalități inovatoare de promovare a marilor oportunități pe care instituțiile UE le oferă prin organizarea unor târguri de carieră sau prezentări studenților Universității; dezvoltarea rețelelor universitare și furnizarea de informații legate de carierele din UE; menținerea unei prezențe active online și social media. Mecanismul instituției este de a crește posibilitățile studenților de a-și găsi un loc de muncă după terminarea studiilor.

    Doresc să mulțumesc Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, doamnei rector, prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, fără de care ocuparea acestei poziții de Ambasador EPSO nu ar fi fost posibilă. Oportunitățile pe care Universitatea noastră ni le oferă, o fac demnă de a fi o universitate europeană modernă, centrată pe studenți și pe un act educațional profesionist” – a mai spus Claudiu-Valentin Ilea, cel care în luna octombrie îşi va începe activitatea la Bruxelles, printr-o întâlnire a tuturor ambasadorilor EPSO.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.